Ion Mînzînă: Atunci când voința politică și expertiza administrativă se întâlnesc, Argeșul merge înainte!

O delegație a Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, alături de Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat din Senatul României a făcut o vizită la CJ Argeș.
„Astăzi am avut onoarea de a primi, la Consiliul Judetean Arges, vizita unei delegații a Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, alături de Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat din Senatul României.
Evenimentul a fost găzduit cu sprijinul colegilor mei, senatorul Ovidiu Puiu și deputatul Simona Bucura Oprescu.
🔋 #Argeșul este unul dintre cele mai puternice județe din România în domeniul energetic: de la barajul Vidraru și hidrocentrala aflată în modernizare, la salba de acumulări hidroelectrice, parcurile fotovoltaice și, mai ales, excelența în cercetare prin Institutul și FCN Mioveni, unde activează cei mai buni experți în domeniul nuclear. Un atu major într-o lume aflată în luptă pentru resurse și sustenabilitate.
🏭 În același timp, Argeșul rămâne un pol strategic al economiei naționale: industria auto, industria prelucrătoare și exporturile contribuie decisiv la economia României. Iar patrimoniul turistic și cultural al județului are un potențial uriaș de creștere.
✅ Sunt convins că, prin colaborare, legislație clară și susținere fermă, vom reuși să dezvoltăm aceste proiecte esențiale. Întâlnirea de astăzi mi-a confirmat că atunci când voința politică și expertiza administrativă se întâlnesc, Argeșul merge înainte!”, transmite președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...

Deputatul Remus Mihalcea: „Medicina de familie este pilonul pe care trebuie reconstruit sistemul de sănătate românesc”

Deputatul dr. Remus Mihalcea, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a subliniat importanța prevenției și a controalelor medicale periodice, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, fondată și condusă de dr. Alexandra Dobre, […]

Citește mai mult...

Gentea: Pitești și Șanlıurfa, unite printr-un Parc al Prieteniei, într-un loc considerat leagăn al civilizației umane!

O delegație oficială a Municipiului Pitești (condusă de primarul Cristian Gentea) a efectuat o vizită de lucru în Șanlıurfa. Anul acesta au fost semnate documentele oficiale de înfrățire, la Pitești, cu ocazia deschiderii evenimentului „Simfonia Lalelelor”, la Filarmonica Pitești. „Pitești și Șanlıurfa, unite printr-un Parc al Prieteniei, într-un loc considerat leagăn al civilizației umane! Suntem […]

Citește mai mult...