Intervenție de noapte în Micești: patru victime după răsturnarea unui autoturism

Intervenție de noapte în Micești: patru victime după răsturnarea unui autoturism

Pompierii argeșeni au intervenit în noaptea de luni spre marți în comuna Micești, unde un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului.

La locul accidentului au fost mobilizate echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean, care au acordat asistență medicală celor patru ocupanți ai mașinii. Toate victimele sunt bărbați și prezentau diverse traumatisme, iar doi dintre aceștia se aflau în stare semiconștientă la sosirea salvatorilor.

După stabilizare, răniții au fost transportați la spital pentru tratament și investigații suplimentare.

Pe lângă misiunea de salvare, pompierii au asigurat măsurile necesare pentru prevenirea producerii unui incendiu, eliminând orice risc la locul accidentului.

Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite în urma cercetărilor efectuate de polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul temporar-descoperit amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va desfășura ședințe de tragere cu armament de infanterie. Activitățile vor avea loc în zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 […]

Citește mai mult...

Dragoș Predescu cerea demisii la CJ Argeș, dar nu se grăbește să plece de la Prefectură

În timp ce prefecți și subprefecți liberali din țară și-au depus demisiile la solicitarea conducerii PNL, în Argeș, Dragoș Predescu a ales să rămână în funcție. Mai mult, după eliberarea din funcție a prefectului Darius-Sebastian Nedelcu, acesta exercită temporar și atribuțiile de conducere ale instituției. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Dragoș Predescu […]

Citește mai mult...

Gentea: Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, la Pitești. Cristian Gentea spune că ornamentele de anul acestea nu sunt scumpe și promite că toate cartierele Piteștiului vor fi împodobite.   „Ne adaptăm anul acesta. Cu un buget mai mic, vom împodobi Piteștiul de Crăciun, din centru până în cartiere, astfel încât spiritul sărbătorilor să ajungă peste […]

Citește mai mult...