Închidere proiect “Locuințe Protejate – Siguranță și Îngrijire Argeș”

Proiectul “Locuințe Protejate – Siguranță și Îngrijire Argeș” este finanțat prin Programul de Interes Național „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate” și cofinanțat din bugetul Consiliului Județean Argeș.

  • Valoarea totală a proiectului este de 4.259,200 lei, din care:

– 3,312.000 lei reprezintă valoarea finanțarii nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul alocat Autorităţii finanţatoare;

– 947,200 lei reprezintă valoarea cofinanțării și este asigurată din bugetul Consiliului Județean Argeș.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea în județul Argeș de servicii alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate, în scopul creșterii calității vieții persoanelor cu dizabilități prin asigurarea unor condiții decente de viață într-un mediu de tip familial.

Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă înființarea unui număr de 4 locuințe protejate cu o capacitate totală de 24 de locuri (6 locuri/locuință).

Rezultate obținute:

  • Un complex de 4 locuințe protejate pentru persoane adulte cu dizabilități, înființat, dotat și accesibilizat persoanelor adulte cu dizabilități, în conformitate cu normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile persoanelor adulte cu dizabilități și dotat conform standardelor minime de calitate aprobate prin Ordinul 82/2019. Fiecare locuință cuprinde 3 dormitoare, fiecare dormitor având baie proprie, adaptată persoanelor cu dizabilități locomotorii, living open space cu bucatărie, cameră pentru personal cu grup sanitar, spațiu depozitare, cameră pentru centrala termică. În fiecare locuință a fost montată instalație de detecție la incendiu, iar pe exteriorul clădirii s-au montat camere de supraveghere.

Principalele activități care se vor desfășura în cadrul locuințelor protejate sunt: găzduire, asigurarea hranei, asistență pentru sănătate, informare și consiliere, consolidarea abilităților de viață independentă, îngrijire și asistență, program obișnuit de viață. Activitățile de specialitate necesare beneficiarilor din locuințele protejate, cu scopul de a îmbunătăți/dezvolta abilitățile acestora pentru participarea activă pe piața muncii și la viața socială, vor fi asigurate în cadrul centrelor de zi din subordinea D.G.A.S.P.C. Argeș.

Impactul implementării proiectului

Proiectul, prin investițiile propuse (4 locuințe protejate) contribuie la creșterea numărului de servicii sociale necesare realizării dezinstituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități aflate în instituții cu o capacitate de peste 50 de beneficiari.

Astfel, înființarea noilor servicii sociale de tip locuință protejată contribuie la implementarea Planului de restructurare a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni, aprobat prin HCJ nr. 22/31.01.2023, prin dezinstituționalizarea unui număr de 24 de persoane adulte cu dizabilități din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni. Totodată beneficiarii serviciilor sociale de tip locuință protejată vor putea să-și îmbunătățească abilitățile și capacitatea de a fi participanți activi la viața socială din comunitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La mulți ani, Dan Stroe! Primarul comunei Bradu, unul dintre cei mai performanți edili din Argeș, sărbătorește ziua de naștere

La mulți ani, Dan Stroe! Primarul comunei Bradu, unul dintre cei mai performanți edili din Argeș, sărbătorește ziua de naștere Publicația contraataculargesului.ro îi transmite un sincer „La mulți ani!” domnului Dan Stroe, primarul comunei Bradu, cu ocazia zilei sale de naștere. Aflat la conducerea uneia dintre cele mai dezvoltate localități din județul Argeș, Dan Stroe […]

Citește mai mult...

Anunț important: Programul mijloacelor de transport în perioada vacanței de vară a elevilor

Având în vedere perioada de vacanță a elevilor, Publitrans 2000 informează publicul călător că, începând cu data de 22 iunie, circulația autobuzelor pe liniile urbane din municipiul Pitești se va desfășura conform programului specific zilelor de vacanță. Programul de circulație al liniilor metropolitane rămâne nemodificat, acestea urmând să funcționeze după orarul obișnuit. Programul de circulație […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru modernizarea DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni

Joi, 18 iunie 2026, a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor aferente obiectivului de investiții: „Modernizare DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, km 7+165 – km 8+913”, accesat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Investiția vizează modernizarea unui tronson important de drum județean situat pe raza comunelor Bughea de Jos […]

Citește mai mult...