Incendiu la o hală industrială din Ștefănești. Șase autospeciale de stingere, trimise la intervenție

Garaj și dormitoare pentru pompierii din Mioveni

Incendiu la o hală industrială din Ștefănești. Șase autospeciale de stingere, trimise la intervenție

Un incendiu puternic a fost semnalat pe amplasamentul unui operator economic din Ștefănești, pe strada Primăverii, mobilizând un număr important de forțe de intervenție.

La locul evenimentului acționează șase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Flăcările se manifestă la nivelul acoperișului și în interiorul panourilor tip sandwich ale unei hale, existând risc de propagare din cauza materialelor combustibile.

Până la acest moment, autoritățile nu au raportat victime.

Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea construcțiilor din apropiere. Misiunea este în dinamică, iar cauza probabilă a izbucnirii focului urmează să fie stabilită după stingerea completă a incendiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Gheorghe Stancu, întâlnire cu locuitorii din Uiasca

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, a reluat întâlnirile cu cetățenii, una dintre primele discuții având loc în satul Uiasca. Tema principală a întâlnirii a vizat procedurile necesare pentru racordarea locuințelor din zonă la rețeaua de gaze naturale, investiție realizată de Primăria Bascov. După recepția finală a lucrărilor de extindere a rețelei de gaze, în zonă […]

Citește mai mult...

We did it! La Corbeni, pentru un mediu mai curat!

Astăzi, la Corbeni, 50 de membri inimoși ai TSD Argeș s-au alăturat campaniei naționale “Let’s Do It, România!” – Ziua de Curățenie Națională – și au arătat, încă o dată, că lucrurile se schimbă în bine atunci când #tinerii se implică. 🤝Alături de aceștia au fost Ion Mînzînă – președintele Consiliului Județean și al PSD […]

Citește mai mult...

Trei reprezentante ale Spitalului Penitenciar Mioveni au participat la campania „Let’s Do It, România!”

Spitalul Penitenciar Mioveni a fost reprezentat, sâmbătă, la acțiunea desfășurată în cadrul campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, de trei angajate ale unității: Răceanu Mihaela, agent șef adjunct, Pîrvan Cristina, subcomisar, și Marin Alisa, inspector principal. Cele trei s-au alăturat acțiunii de ecologizare organizate la Mioveni, alături de reprezentanți ai administrației locale, ai instituțiilor publice, […]

Citește mai mult...