Încă o investiție importantă la Priboieni!

Veste bună pentru locuitorii din comuna Priboieni! Cererea depusă la C.N.I referitor la Refuncționalizarea fostului centru de plasament în grădiniță cu funcțiuni complementare a fost aprobata!
CNI
Compania Națională de Investiții anunță, astfel, că prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației nr. 2629 din 01.07.2024 a fost aprobată Lista sinteză a subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat”.

”Având în vedere adresa dumneavoastră cu nr. 1896/26.04.2024, înregistrată la C.N.I cu nr. 24485/29.04.2024, vă informăm că obiectivului de investiții „Refuncționalizare fost centru de plasament în grădiniță cu funcțiuni complementare, sat Paraschivești, nr. 186A, comuna Priboieni, județul Argeș”, a fost inclus pe lista menționată mai sus.

Totodată, precizăm faptul că, finanțarea obiectivului de investiții, mai sus menționat, se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare, respectiv creditele bugetare sau de angajament disponibile prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de „C.N.I.” – S.A. în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25/2001 cu modificările și completările ulterioare.”, transmite CNI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...