Grindeanu anunță că PSD pleacă de la guvernare dacă se taie salariile cu 10%

Tensiunile din coaliția de guvernare ating cote maxime, iar președintele Partidului Social Democrat a trasat o linie roșie clară în fața partenerilor politici. Sorin Grindeanu a avertizat că formațiunea pe care o conduce nu va accepta sub nicio formă tăieri salariale și insistă asupra adoptării urgente a unui pachet de relansare economică. Liderul social-democrat a explicat că un scenariu în care veniturile românilor sunt afectate ar duce automat la ieșirea PSD de la guvernare și, implicit, la căderea actualului Executiv, fără a mai fi nevoie de proceduri parlamentare complexe.

Social-democrații reamintesc faptul că intrarea la guvernare a fost o decizie asumată democratic în interiorul partidului, dar condițiile s-au schimbat pe parcurs, iar PSD a fost nevoit să accepte măsuri cu care nu a fost de acord doctrinar. Grindeanu a subliniat că partidul său a făcut compromisuri grele, fiind adesea pus în fața unor decizii majoritare ale partenerilor de coaliție care au afectat categorii vulnerabile.

„Noi, când am decis să intrăm la guvernare, am decis într-un for lărgit de conducere al PSD, am votat aproape 5.000 de oameni. Sigur că, între timp, s-au întâmplat lucruri. S-au întâmplat lucruri cu care nu pot să spun că PSD-ul a fost de acord. Cu CASS pentru mame, cu CASS pentru veteranii de război, cu CASS pentru deţinuţii politici, cu CASS pentru personalul monahal, ca să dau doar câteva exemple. Sunt lucruri cu care nu am fost de acord. Am fost într-o minoritate, şi suntem într-o minoritate în această coaliţie”, a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD consideră că măsurile economice luate până acum de Guvern nu au avut efectul scontat și că partenerii de coaliție întârzie nejustificat adoptarea planului propus de social-democrați pentru redresarea situației.

„Vedem cu toţii că pare, în acest moment, că măsurile adoptate prin Pachetul 1 şi chiar prin Pachetul 2 nu şi-au atins ţinta, pare că lucrurile, din punct de vedere economic, nu merg în direcţia potrivită şi atunci este absolut necesar să venim cu aceste măsuri de relansare. Noi le-am trimis de două luni de zile partenerilor din coaliţie”, a spus liderul PSD.

Scenariul unei tăieri de salarii de 10 procente este punctul critic care ar duce la ruptura definitivă. Întrebat ce se va întâmpla dacă premierul va decide totuși o diminuare a veniturilor bugetarilor, Grindeanu a fost tranșant, explicând că acest lucru echivalează cu dorința partenerilor de a scoate PSD de la guvernare. El a explicat mecanismul prin care guvernul ar pica instantaneu în momentul retragerii sprijinului politic.

„Din momentul în care se încalcă cele două lucruri, adică, se va propune tăierea salariilor cu 10% şi nu există acel pachet de relansare economică, evident că da, PSD-ul nu mai face parte din această coaliţie. Pe de-o parte, parlamentar, acest lucru poate să fie printr-o moţiune de cenzură, dar în momentul în care PSD decide ieşirea din coaliţie, în acel moment, guvernul este picat. Nu mai trebuie să stai. Sunt lucruri care ţin de tehnică parlamentară. Nu există semne de întrebare, nu există niciun fel de virgulă, niciun fel de negociere”, a menţionat preşedintele PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...