Gentea a reuşit să obţină hotărâre de guvern pentru proiectul integrat de la station

După eşecul liberalilor în a organiza o olimpiadă, primarul Cristian Gentea a reuşit  să obţină, prin hotărâre de guvern terenul necesar realizării unui stadion integrat. E o nouă reuşită a lui Cristian Gentea, care demonstrează că  alegerea primarului este o treabă serioasă şi care nu se bazează pe lozinci goale, ci pe calitatea omului care se prezintă în faţa alegătorului. De 30 de ani nu au reuşit nici Pendiuc, nici Ionică să facă acest transfer, deşi au avut  de partea lor chiar partidul din care făceau parte. A reuşit primarul Cristian Gentea la mai puţin de 2 ani de la preluarea mandatului. Este vorba despre cele 17 hectare adiacente Stadionului Nicolae Dobrin, de care foştii primari doar au vorbit, care permite realizarea unui  proiect integrat care să conţină stadionul propriu zis, teren de atletism, terenuri complementare pentru alte activităţi sportive. Iată Hotărârea de Guvern  care face din Cristian Gentea cel mai performant primar al Piteştiului :

HOTĂRÂRE
privind trecerea unui imobil din domeniul privat în domeniul public al statului și darea lui în administrarea Ministerului Sportului prin Direcția Județeană de Sport Argeș, înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea lor în administrarea Ministerului Sportului prin Direcția Județeană de Sport Argeș, respectiv actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sportului, prin Direcția Județeană de Sport Argeș, comasarea lor, trecerea unui imobil din domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sportului prin Direcția Județeană de Sport Argeș în domeniul public al municipiului Pitești, județul Argeș și modificarea anexei nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...