Fost consilier județean: „DIICOT trebuie să răspundă cum s-a împărțit milionul de euro de la Spitalul Județean”

Fostul consilier județean Narcis Sofianu, (acum consilier local în CL Pitești), președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL Argeș, consideră că fosta contabilă șefă de la Spitalul Județean a fost într-o „cârdășie totală” cu reprezentanții Consiliului Județean pentru a putea delapida instituția cu un milion de euro. Deși cei de la DIICOT au descins în forță anul trecut, în septembrie, la Spitalul Județean, descoperind un prejudiciu uriaș, de aproape un milion de euro, reprezentanții Consiliului Județean Argeș nu au făcut nicio anchetă proprie, nici măcar un audit „pe bune”, ca să nu mai vorbim de sancțiuni… Sofianu consideră că DIICTO are acum sarcina să descopere între cine s-a împărțit, în realitate, milionul. Menționăm că Spitalul Județean este administrat de CJ Argeș- care, la rândul său, este condus de un doctor- președintele social-democrat Dan Manu.

„Întrebarea la care trebuie să găsească răspuns DIICOT este cum s-a împărțit milionul de euro. La Spitalul Județean sunt multe incompatibilități morale. Eu n-am văzut să aibă o reacție președintele Manu, secretarul județului sau alți reprezentanți ai CJ. Acolo e o cârdășie totală, singurul lucru care-i deranjează este că s-a descoperit furtul! N-am văzut nici măcar un avertisment dat celor de al audit. E clar că există o solidaritate între femeia acuzată de acea delapidare enormă și cei care trebuiau să asigure controlul. În plus, după acest episod, dl Manu trebuia să facă audit în toate unitățile spitalicești din Argeș administrate de CJ”, a declarat Narcis Sofianu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți”

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți” Lucrările de modernizare de pe DJ 659 le dau bătăi de cap șoferilor, iar traficul se desfășoară cu dificultate în anumite intervale. Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, le cere conducătorilor auto să respecte semaforizarea temporară și să evite manevrele […]

Citește mai mult...

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!”

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!” Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială „PITEȘTI FĂRĂ CERȘETORIE” Începând cu data de 1 septembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială […]

Citește mai mult...

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie Filarmonica Pitești încheie sezonul estival cu un bilanț care confirmă interesul publicului pentru evenimentele muzicale organizate în această vară. În total, instituția a organizat 10 evenimente, la care au participat peste 10.000 de spectatori. Concertele s-au desfășurat […]

Citește mai mult...