Focar de infecție în Pitești! Autoritățile au intervenit de urgență!

Focar de infecție în Pitești! Autoritățile au intervenit de urgență!
În urma sesizării primite de la administratorul unei asociații de proprietari din cartierul Prundu, cu privire la faptul că într-o garsonieră din cadrul asociației există un miros greu de suportat și foarte multă mizerie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Mediu, Poliția Locală Pitești s-au deplasat la locația menționată, constatând că cele reclamate se confirmă și că este necesară o intervenție de urgență pentru îndepărtarea focarului de infecție.

La fața locului a fost identificată o persoană în vârstă de 83 de ani, fost profesor de limba română, cu multiple premii și cărți scrise, care acum trăiește singură, în condiții de nedescris.
În dimineața zilei de 24.03.2025, polițiștii locali cu atribuții în protecția mediului, împreună cu lucrători ai S.C. Salubritate 2000 S.A., au demarat o amplă acțiune de strângere și ridicare a deșeurilor.

În doar câteva ore, lucrătorii serviciului de salubritate au reușit să curețe locuința, colectând și transportând zeci de saci de haine și gunoaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

INS: Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).  Datele arată o diminuare a înmatriculărilor în mai multe categorii de vehicule destinate transportului de pasageri. În schimb, segmentul mopedelor și motocicletelor […]

Citește mai mult...

Premierul Luca Niculescu: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei

Prim-ministrul Luca Niculescu s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții investitorilor străini în România. Premierul a transmis că principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, mulțumind investitorilor pentru rolul important în dezvoltarea țării noastre. Reconstruirea încrederii, împreună cu instituțiile statului și companiile românești, este absolut necesară pentru a găsi cele mai bune soluții pentru […]

Citește mai mult...

Preșcolarii din Mioveni, întâlnire cu primarul Aurel Costache!

Primăria orașului Mioveni a primit vizita copiilor din grupa mare „Ștrumfii”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Tic Pitic” Mioveni, în cadrul programului educațional „Școala Altfel”. Activitatea, desfășurată sub tema „Orașul meseriilor – Descoperim instituțiile comunității noastre”, le-a oferit celor mici ocazia să cunoască îndeaproape activitatea administrației locale și să înțeleagă rolul acesteia în viața […]

Citește mai mult...