Dragoș Predescu, un adevărat atentat la viața argeșenilor!

Decizia uluitoare a Instituției Prefectului de a contesta în instanță hotărârea Consiliului Județean Argeș (nr. 199/27.06.2024) privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 are consecințe grave și imediate asupra sistemului de sănătate din județ. Hotărârea includea alocarea fondurilor necesare pentru achiziționarea unui sistem hemodinamic modern pentru angiograful Spitalului Județean de Urgență din Pitești. Prefectul Dragoș Predescu, jurist, cică, de profesie, a contestat integral hotărârea, inclusiv anexele care nu aveau legătură directă cu problema fondurilor alocate primăriilor, invocând motive controversate.

În urma acestei acțiuni, fondurile au fost blocate, iar instanța a stabilit primul termen de judecată pentru 14 ianuarie 2025. Între timp, vechiul sistem hemodinamic de la angiograf s-a defectat, forțând trimiterea pacienților cu afecțiuni cardiace grave la București pentru tratament, ceea ce pune în pericol viețile acestora.

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, la care au participat președintele Consiliului Județean Ion Mînzînă și conducerea spitalului, medicul cardiolog Elvis Boțu a avertizat asupra riscurilor majore pentru pacienți. „Blocarea fondurilor pentru noul sistem hemodinamic pune în pericol viața pacienților, deoarece aceștia au nevoie de intervenție imediată și unii s-ar putea să nu reziste transportului la spitalele din Capitală”, a declarat dr. Boțu.

Ion Mînzînă a subliniat că această situație este rezultatul unei decizii luate cu „rea-voință”, menționând că atacarea hotărârii bugetare în ansamblul său a paralizat funcționarea sistemului de sănătate și accesul la fonduri europene. „Decizia prefectului, în inteligența sa, de a ataca integral Hotărârea de rectificare a bugetului blochează activitatea în sănătate pe perioadă nedeterminată. Este un adevărat atentat la viața argeșenilor! Noul sistem hemodinamic trebuie plătit, contractul fiind deja semnat. Încercăm să obținem un dispozitiv temporar, dar este doar o soluție de avarie”, a afirmat Mînzînă.

Situația rămâne critică, iar consecințele asupra sănătății publice din județul Argeș sunt profunde, afectând nu doar locuitorii zonei, ci și pacienții din alte regiuni care depind de serviciile oferite de Spitalul Județean de Urgență din Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Amenajăm în Lunca Argeșului, în zona podului peste Argeș și a piațetei, un nou teren de baschet

Un nou teren de baschet se amenajează în Luncă Argeșului. “Amenajăm în Lunca Argeșului, în zona podului peste Argeș și a piațetei, un nou teren de baschet cu suprafață din tartan, de 28×15 metri. Un spațiu pentru cei care vor să joace baschet, să facă mișcare și să petreacă timp în aer liber. Continuăm să […]

Citește mai mult...

O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în seara de 24 spre 25 august 2026.

Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de luni, 24 august, spre marți, 25 august, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște, purici etc.). “Se vor utiliza tunuri de pulverizare […]

Citește mai mult...

Centrul „Doina Argeșului” duce cântecul și jocul popular la Târgul anual de la Ciomăgești!

Pe 23 august, începând cu ora 12:00, comuna Ciomăgești îmbracă straie de sărbătoare și îi invită pe toți iubitorii de folclor să petreacă împreună o zi plină de cântec, joc și voie bună! Orchestra „Doina Argeșului”, dirijată de Cătălin Iancu, va da tonul unei întâlniri de suflet, alături de îndrăgiți interpreți de muzică populară și […]

Citește mai mult...