Dezbatere publică pe bugetul Piteștiului pentru 2026. Proiectul inițiat de primarul Cristian Gentea pune accent pe investiții și dezvoltare

Dezbatere publică pe bugetul Piteștiului pentru 2026. Proiectul inițiat de primarul Cristian Gentea pune accent pe investiții și dezvoltare

Proiectul de buget al Pitești pentru anul 2026 a fost dezbătut public astăzi, în cadrul unei întâlniri organizate la Filarmonica Pitești, unde autoritățile locale au prezentat principalele direcții de dezvoltare și alocările financiare propuse.

Potrivit proiectului inițiat de primarul Cristian Gentea, bugetul municipiului este echilibrat, cu venituri totale estimate la 922,4 milioane lei și cheltuieli în aceeași sumă. Un element important îl reprezintă utilizarea excedentului din anii anteriori, în valoare de 127,7 milioane lei, direcționat către finanțarea secțiunii de dezvoltare.

Reprezentanții administrației au subliniat că bugetul a fost construit în conformitate cu legislația în vigoare, având la bază prevederile Legii finanțelor publice locale și ale bugetului de stat pe 2026. De asemenea, au fost luate în calcul veniturile estimate din taxe și impozite locale, cotele defalcate din impozitul pe venit, subvențiile de la bugetul de stat și fondurile europene.

În cadrul dezbaterii, accentul a fost pus pe investiții și pe nevoile comunității, reflectate în proiectele propuse de instituțiile publice, unitățile de învățământ și serviciile din subordinea municipalității. Autoritățile au explicat că alocările bugetare au fost realizate în funcție de priorități și de resursele disponibile, respectând principiul echilibrului bugetar.

Evenimentul a oferit cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a adresa întrebări privind modul în care vor fi cheltuiți banii publici în anul următor.

Proiectul de buget urmează să fie supus aprobării Consiliului Local, după finalizarea procedurii de consultare publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...