Deputat Simona Bucura-Oprescu: Reabilitare termică gratuită a locuinței pentru consumatorii vulnerabili!

Deputat Simona Bucura-Oprescu: Reabilitare termică gratuită a locuinței pentru consumatorii vulnerabili!
Reabilitarea termică a locuinței se face acum gratuit în cazul persoanelor vulnerabile ce îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutorul pentru încălzire, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
„Aceasta este una dintre principalele prevederi ale unui Proiect de Lege care a primit aviz în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.
Actul normativ vizează o serie măsuri de protecţie socială şi modificarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale.
Măsurile îi au în vedere pe cei care din cauza sănătății, vârstei sau a veniturilor mici au nevoie de ajutor din partea statului pentru a-și asigura energia necesară iluminatului, răcirii și încălzirii locuinței, gătitului etc.
Consumatorii vulnerabili se încadrează în următoarele categorii:
Consumatorii vulnerabili din motive de venit – unde se încadrează familia sau persoana singură al cărei venit mediu net lunar pe membru de familie ori al persoanei singure este de 1.386 de lei/ persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure.
Consumatorii vulnerabili din motive de vârstă – unde se încadrează persoanele cu veniturile de mai sus și care au împlinit vârsta standard de pensionare.
Consumatorii vulnerabili din motive de sănătate – unde se încadrează persoanele care fie necesită aparate electrice pentru menținerea în viață sau pentru menținerea stării de sănătate, fie prezintă probleme de sănătate care împiedică sau restricționează mobilitatea și deplasarea lor ori necesită modalități de informare și comunicare adaptate nevoilor specifice.
Consumatorii vulnerabili izolați – unde se încadrează familiile și persoanele singure ale căror locuințe se află în zone izolate sau în așezări informale (grupare de minimum trei locuințe improvizate).
Important! Procedura prevede că după ce imobilul în care se află locuința consumatorilor vulnerabili de #energie a fost reabilitat termic, statul va acoperi cheltuielile ce le reveneau consumatorilor vulnerabili (pentru reabilitarea locuinței personale), ei nemaifiind nevoiți să plătească nimic.”, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sorin Grindeanu a felicitat echipa TSD Argeș prezentă la Școala Politică a Tinerilor Social Democrați

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a participat la deschiderea Școlii Politice a Tineretului Social Democrat, eveniment care se desfășoară în aceste zile la Neptun, în județul Constanța, și care reunește aproximativ 700 de tineri social-democrați din întreaga țară. În cadrul întâlnirii, Sorin Grindeanu a felicitat echipa TSD Argeș care se numără printre cele mai bine reprezentate […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea anunță amenzi drastice pentru piteștenii care nu își curăță terenurile de ambrozie

Proprietarii de terenuri private din Pitești care au ignorat somațiile municipalității și au lăsat ambrozia să se propage vor fi amendați de Poliția Locală, a avertizat primarul Cristian Gentea. Edilul a catalogat situația ca fiind „inadmisibilă” și le-a cerut ferm deținătorilor de parcele să își întrețină proprietățile curate, indiferent dacă dezvoltă sau nu proiecte imobiliare […]

Citește mai mult...

Spațiul verde, transformat în depozit de vechituri. Poliția Locală, intervenție promptă

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au intervenit prompt în cartierul Găvana, la un bloc unde un locatar a depozitat mobilier și alte resturi pe spațiul verde din jurul imobilului. În urma verificărilor, persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform […]

Citește mai mult...