Deputat PNL Iordache vrea prostituție pe PFA, cu autorizație de la primărie și consiliere de la psiholog

Deputat PNL Iordache vrea prostituție pe PFA, cu autorizație de la primărie și consiliere de la psiholog

Deputatul liberal latifundiar Ion Iordache a depus, ieri, în Parlament, un proiect de lege prin care vrea să autorizeze legal prestarea activităților de natură sexuală voluntare plătite. În acest sens, el propune eliberarea unui acord de funcționare și a unei autorizații de funcționare, prostituatele urmând a deveni persoane fizice autorizate să presteze servicii de natură sexuală. Acestea vor fi obligate să publice tarifele practicate, „în conformitate cu prevederile legale și cu hotărârile consiliilor locale”. „Activitatea” va fi autorizată anual, în baza unei „documentații”.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Parlamentul României chiar ieri, 12 ianuarie 2025, și se referă la o propunere legislativă pentru reglementarea, autorizarea și protecția activităților de natură sexuală. Proiectul de act normativ este iscălit de către celebrul deputat PNL Ion Iordache, latifundiarul Parlamentului, poreclit și Iordache „Două Județe”, având în vedere că, în declarația sa de avere, figurează cu peste 12 milioane de metri pătrați de terenuri în proprietate.

Legea propusă ar urma să se aplice „persoanelor fizice autorizate care desfășoară, în mod voluntar, activități de natură sexuală”, „în scopul obținerii de venituri”, dar și autorităților administrației publice locale competente în domeniul autorizării și controlului acestor activități.

Parlamentarul liberal scrie, în proiectul de act normativ depus, că se definește activitatea de natură sexuală „prestația sexuală acceptată și liber consimțită de către o persoană fizică majoră, autorizată, în scopul obținerii de venituri, potrivit legii”. Iordache definește și beneficiarul, ca fiind „persoana fizică majoră care beneficiază de activitățile de natură sexuală”.

Astfel, conform proiectului de lege în discuție, „activitatea de natură sexuală se desfășoară de către persoana fizică autorizată, conform OUG 44/2008”. Apoi, „avizul de funcționare se eliberează de către unitatea administrativ teritorială pe raza căreia se desfășoară activitatea”, iar „activitățile desfășurate de persoana fizică autorizată care prestează servicii sexuale voluntare autorizate se încadrează la Codul CAEN 9699”.

În textul legii respective se menționează, de asemenea, că „acordul de funcționare pentru prestarea serviciilor sexuale se emite pentru o perioadă de 12 luni”, iar „persoana fizică autorizată care intenționează să continuie desfășurarea activităților de natură sexuală după expirarea acordului de funcționare trebuie să depună documentația necesară pentru prelungirea valabilității acestuia cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare”.

Mai mult, „persoana fizică autorizată are obligația să declare veniturile și să plătească impozitele și contribuțiile sociale”, în timp ce „costurile aferente controalelor medicale, ședințelor de consiliere psihologică și obținerii acordului de funcționare vor fi suportate integral de către persoana fizică autorizată”.

Absolut halucinant este articolul din proiectul de lege potrivit căruia „persoana fizică autorizată (să presteze servicii sexuale – n.r.) are obligația de a face publice tarifele pentru serviciile sexuale voluntare autorizate pe care le prestează, în limitele și în condițiile stabilite de prezenta lege și de hotărârile consiliului local”.

Există și reglementări care pot conduce la suspendarea acordului de funcționare. Mai exact, s-a introdus un articol din care rezultă că „acordul de funcționare se suspendă pentru 30 de zile în caz de nerespectare a prevederilor legale privind siguranța și igiena spațiului, fișa medicală, obligațiile administrative și fiscale”. Mai departe, se precizează că „acordul de funcționare se retrage în cazul încălcării repetate, de cel puțin două ori într-un an, a condițiilor pentru desfășurarea activității de natură sexuală”.

Printre obligații se mai numără examinarea medicală obligatorie, autorizarea sanitară de funcționare a spațiului și consilierea psihologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dosarul Publitrans ajunge din nou în instanță. Tudor Pendiuc cere revizuirea sentinței

Dosarul Publitrans, în care fostul primar al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, revine în atenția judecătorilor. Unul dintre cei condamnați în acest dosar a cerut revizuirea hotărârii penale definitive, iar Curtea de Apel București urmează să analizeze solicitarea, potrivit justnews. Cererea de revizuire a fost depusă în toamna […]

Citește mai mult...

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și Industrie România-China, Filiala Argeș organizează recitalul cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze. Recitalul cameral „La Mulți Ani, China” face […]

Citește mai mult...

Piteşti. Au fost repartizate încă 38 de locuinţe sociale. Beneficiarii au semnat contractele

În baza HCL nr. 302 din 30.07.2026, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat repartizarea unui număr de 38 de locuințe sociale, în conformitate cu prevederile legale aplicabile și cu criteriile de prioritate stabilite pentru această categorie de locuințe. În acest context, în perioada 21 august – 10 septembrie 2026, a fost derulată procedura de […]

Citește mai mult...