Dan Stroe a fost ales, cu unanimitate de voturi, preşedinte al PSD Bradu

Dan Stroe şi-a prezentat realizările din ultimii doi ani de mandat de primar al comunei Bradu. El a spus  că

Acești doi ani reprezintă cei mai buni ani din istoria organizației PЅD Bradu. E perioada în care organizația a câștigat fără drept de apel toate alegerile locale, judene, parlamentare și prezidențiale.

Ѕunt mândru de câteva proiecte: creșa, proiect obținut prin PNDL II. Acolo sunt acum 40 de copii, cu vârste între 1 an și 3 ani. Avem și grădinițele cu program prelungit, de avem 150 de copii.”, a spus Ѕtroe.

S-a votat preşedintele organizaţiei PSD Bradu şi Dan Stroe a fost votat cu unanimitate de voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Speranță pentru bolnavii de cancer din Argeș!Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești, aproape de finalizare

Fostul prefect al județului Argeș, Ioana Făcăleață, anunță că lucrările la Laboratorul de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au ajuns la aproximativ 80%, iar investiția se apropie de finalizare. Potrivit acesteia, cele două acceleratoare liniare de ultimă generație și echipamentele necesare tratamentului oncologic sunt deja instalate, iar din anul viitor laboratorul ar […]

Citește mai mult...

A fost sfințită Troița viitoarei Școli Domnești de Meserii din Bradu

Un moment deosebit a avut loc astăzi în comuna Bradu, unde a fost sfințită Troița închinată Sfântului Voievod Neagoe Basarab și Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș. Troița a fost amplasată pe terenul pe care va fi construită Școala Domnească de Meserii „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, marcând în mod simbolic începutul unui proiect dedicat educației […]

Citește mai mult...

Argeșul găzduiește Școala de vară internațională „BRÂNCUȘI 150: ARTĂ, COMUNITATE, VIITOR”

Aproximativ 70 de elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre universitare din România, Republica Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan și Georgia participă, în perioada 17 iulie – 3 august, la Școala de vară interculturală cu participare internațională „BRÂNCUȘI 150: ARTĂ, COMUNITATE, VIITOR”, proiect organizat de Asociația Cultural-Creștină „Aripi de Înger”, în parteneriat cu instituții academice și culturale din […]

Citește mai mult...