Dan Nica: România poate atrage miliarde prin noul cadru european pentru siguranța medicamentelor

Dan Nica: România poate atrage miliarde prin noul cadru european pentru siguranța medicamentelor

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a anunțat că în Legislativul European s-au purtat discuții importante privind adoptarea unui cadru european pentru siguranța aprovizionării cu medicamente critice (medicamentele considerate ca fiind cele mai importante pentru sistemele de sănătate) și asigurarea accesului echitabil pentru toți pacienții din Uniunea Europeană.

„Acest cadru aduce investiții europene dedicate după anul 2027, inclusiv pentru România, achiziții comune la nivel UE – economii de până la 20% pentru medicamente esențiale, coordonare europeană a stocurilor pentru a evita crizele de antibiotice și medicamente oncologice, sprijin pentru creșterea producției în statele membre. Beneficiile pentru țara noastră – sector cu 22 de fabrici de medicamente, care poate atrage finanțări noi și crea mii de locuri de muncă, acces rapid la finanțări UE (ex.: a fost deja aprobată o primă tranșă de 25 milioane euro pentru securitatea aprovizionării), reducerea riscului de penurie și acces la medicamente la prețuri mai accesibile pentru pacienți. Europa trebuie să pună sănătatea oamenilor pe primul loc – mai multă producție în UE, mai puține lipsuri, tratamente la timp pentru toți”, a transmis din Parlamentul European Dan Nica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic”

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic” Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, ne explică astăzi cum trebuie privită o audiere la DNA. În cazul lui Ilie Bolojan, lucrurile sunt simple: omul a fost audiat ca martor, procurorul întreabă, demnitarul răspunde. Perfect. […]

Citește mai mult...

Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii Toamna are… gust, culoare și #tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce împreună peste 100 de #producători locali și meșteri populari din Argeș, #oameni care, prin munca […]

Citește mai mult...

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL angajează

SC Jud Pază și Ordine SRL organizează sesiune de depunere CV-uri în vederea selecției angajării ca și agent de securitate. CV-urile se pot depune la sediul societății din str. Calea Drăgășani, nr. 8, et. 2, Pitești, județul Argeș sau pe mail la adresa judpaza_ag@yahoo.com.

Citește mai mult...