Cristian Gentea: Simfonia Lalelelor 49 este un eveniment reușit!

Simfonia Lalelelor 49 este un eveniment reușit, transmite Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.

“Și, da, pentru a răspunde unor comentarii cel puțin răutăcioase: acest eveniment de brand al Piteștiului ar fi meritat chiar și 3 milioane de euro, dacă i-am fi avut și dacă nu ar fi existat condițiile actuale de criză.
Dar îi dezamăgesc pe cei cârcotași: nu a costat 3 milioane de euro, ci, estimăm noi, doar 40.000 de euro.

Mai concret: Consiliul Local a aprobat un buget de 125.000 de euro, fără TVA. Noi am avut însă sponsorizări de peste 30.000 de euro, la care se vor adăuga veniturile din încasarea taxelor pentru ocuparea domeniului public.
Așadar, am demonstrat că se poate – nu am cheltuit deloc exagerat pentru Simfonia Lalelelor!”, a declarat Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălin Mîndroc: „România nu își mai permite să prelungească incertitudinea politică”

Deputatul PSD Cătălin Mîndroc a reacționat după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, afirmând că social-democrații vor analiza nominalizarea și că nu vor susține un Executiv din care PSD nu face parte. Parlamentarul susține că PSD a avut o singură propunere pentru funcția de premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, și consideră că […]

Citește mai mult...

Gentea: Se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”

Cristian Gentea a dat publicității imagini cu aranjamentele pregătite pentru târgul „Toamna piteșteană”. „La Salpitflor Green se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”, ce se va desfășura în perioada 24 septembrie – 11 octombrie”, transmite primarul Piteștiului.

Citește mai mult...

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități În comuna Călinești a fost inaugurat astăzi un Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, o investiție în valoare de aproape 4 milioane lei finanțată prin PNRR care aduce servicii de sprijin, recuperare și îngrijire mai aproape de oamenii care au nevoie […]

Citește mai mult...