Cristian Gentea, întâlnire cu cetățenii din Trivale

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, continuă seria întâlnirilor cu cetățenii în fiecare cartier din Pitești.
După ce ieri a avut întâlnire cu locatarii din Găvana, edilul a fost azi în mijlocul cetățenilor din Trivale.

Ca de obicei, primarul Cristian Gentea a fost însoțit de șefi ai unor instituții subordonate Primăriei și din Primărie.
”Una dintre dorințele cetățenilor din acest cartier este legată de colectarea apelor pluviale în zonele cu probleme cum ar fi Făget. Am semnat recent contractul și în următoarea perioadă vor fi făcute lucrările, iar toate apele vor fi preluate și vor fi duse toate până la Pasajul Scărilor, deci vom scăpa de toate problemele.
Suntem și foarte aproape cu proiectarea pentru parcarea supraterană din zona Frasinului, la garaje, să dea Dumnezeu să avem cât mai multe asemenea parcări în Pitești. Va fi o parcare cu 235 de locuri”, a spus primarul Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălin Mîndroc: „România nu își mai permite să prelungească incertitudinea politică”

Deputatul PSD Cătălin Mîndroc a reacționat după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, afirmând că social-democrații vor analiza nominalizarea și că nu vor susține un Executiv din care PSD nu face parte. Parlamentarul susține că PSD a avut o singură propunere pentru funcția de premier, în persoana lui Sorin Grindeanu, și consideră că […]

Citește mai mult...

Gentea: Se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”

Cristian Gentea a dat publicității imagini cu aranjamentele pregătite pentru târgul „Toamna piteșteană”. „La Salpitflor Green se lucrează la aranjamentele care vor înfrumuseța târgul „Toamna piteșteană”, ce se va desfășura în perioada 24 septembrie – 11 octombrie”, transmite primarul Piteștiului.

Citește mai mult...

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități

Călinești: A fost deschis un nou centru pentru persoanele adulte cu dizabilități În comuna Călinești a fost inaugurat astăzi un Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, o investiție în valoare de aproape 4 milioane lei finanțată prin PNRR care aduce servicii de sprijin, recuperare și îngrijire mai aproape de oamenii care au nevoie […]

Citește mai mult...