Consultări în Argeș pentru finanțarea investițiilor locale. Adrian Bughiu: „Va fi tot mai greu, dar rămâne o prioritate”

Consultări în Argeș pentru finanțarea investițiilor locale. Adrian Bughiu: „Va fi tot mai greu, dar rămâne o prioritate”

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, anunță că în această perioadă au loc consultări cu primarii din județ pentru stabilirea contribuțiilor la proiectele de investiții din fiecare localitate.

Potrivit acestuia, discuțiile vizează identificarea celor mai importante proiecte și modul în care administrația județeană va putea sprijini financiar dezvoltarea comunităților locale.

Criteriile de alocare a fondurilor rămân aceleași ca și în anii anteriori: susținerea proiectelor finanțate din fonduri europene, nivelul excedentului bugetar, gradul de încasare al veniturilor, decontarea sumelor primite anterior și urgențele din fiecare comunitate.

Vicepreședintele CJ Argeș atrage însă atenția asupra întârzierilor generate de modul în care a fost promovat bugetul de stat, situație care afectează în lanț și bugetele locale și județene.

„Această întârziere fără precedent se resimte direct în teritoriu. Bugetele vor fi adoptate mai târziu decât în mod obișnuit, iar acest lucru complică planificarea investițiilor”, a explicat Bughiu.

În același timp, acesta subliniază că provocările financiare vor fi tot mai mari în perioada următoare, inclusiv în ceea ce privește cofinanțarea proiectelor europene.

Cu toate acestea, reprezentantul Consiliului Județean Argeș afirmă că susținerea investițiilor rămâne obiectivul principal al instituției și își exprimă încrederea că administrația județeană va reuși să facă față acestor dificultăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul […]

Citește mai mult...