Cercetat pentru trafic de droguri

Cercetat pentru trafic de droguri
Polițiștii Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Pitești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri și au reținut un bărbat, de 39 de ani, din București.

La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au depistat, în trafic, pe DN 7, în localitatea Drăganu, un autoturism, condus de bărbatul, de 39 de ani, din București.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite droguri de risc și de mare risc, respectiv cantități de cannabis, ecstasy și metonitazene (opioid), ascunse în trusa medicală aflată în portbagaj, precum și instrumente pentru cântărire și porționare (cântar, grinder).

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul figura sub măsura controlului judiciar, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.

Întrucât bărbatul prezenta un comportament specific consumului de substanțe psihoactive, a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Pitești, iar bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunerea de arestare preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL VĂ OFERĂ URMĂTOARELE SERVICII

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL, SOCIETATE LICENȚIATĂ DE PAZĂ, OFERĂ SERVICII PROFESIONALE DE PROTECȚIE ȘI GARDĂ, PAZA OBIECTIVELOR, BUNURILOR ȘI VALORILOR. NE GĂSIȚI LA ADRESA: PITEȘTI, STR. CALEA DRĂGĂȘANI, NR 8

Citește mai mult...

Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România!

Cristian Gentea a anunțat, pe rețelele de socializare, că Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România. De miercuri dimineață, vă puteți potrivi ceasul după ceasul floral de pe IC Brătianu. Edilul spune că noul obiectiv este menit să devină un punct de referință pentru oraș, asemenea celebrului „La Ceas” din Trivale, loc care, […]

Citește mai mult...

Construcțiile fără autorizație ar putea intra în legalitate prin „autorizația de regularizare”

Cei care sau construit fără autorizație de construire sau fără să respecte autorizația de construire pot obține o ”autorizație de regularizare”, în condițiile stabilite de Codul Urbanismului, lege votată de Parlament și care urmează să fie promulgată de Președinte. Timp de un an de la intrarea în vigoare a Codului Urbanismului va putea fi autorizată […]

Citește mai mult...