Cea de a doua autospecială de la DSU a ajuns la Salvamont Câmpulung

Cea de a doua autospecială de la DSU a ajuns la Salvamont Câmpulung
Cea de a doua autospecială alocată Salvamont Argeș de către Ministerul de Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în cadrul unui program finanțat din fonduri europene a intrat în posesia formației de la Câmpulung. Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a marcat acest moment împreună cu salvatorii montani argeșeni, ocazie cu care ansamblul de intervenție a fost prezentat pe larg.

Prima autospecială a participat deja la misiuni de patrulare pe zona Transfăgărășanului și cu suplinire pe zona Nucșoara, iar cea predată astăzi va acționa pe zona Câmpulung pe secțiunile Iezer- Păpușa, Piatra Craiului și partea vestică a masivului Leaota, de pe teritoriul județului Argeș. Aceste două noi autospeciale vin în completarea celei achiziționate anul trecut de Consiliul Județean Argeș. De menționat că sunt doar cinci județe în țară care au primit câte două astfel de autospeciale.

„Iată, avem încă un moment de bucurie pentru noi, Consiliul Județean Argeș, dar mai ales pentru băieții noștri de la Salvamont Argeș. Astăzi dăm în folosință a doua autoutilitară care va deservi cu succes zona montană din județul nostru. Cele două ansambluri – autospeciale și cuști pentru transport canin – sunt dotate cu tot ceea ce este necesar, inclusiv echipament medical, pentru a răspunde provocărilor muntelui. Trebuie să mulțumim Departamentului pentru Situații de Urgență care a asigurat finanțarea. Îmi doresc ca intervențiile salvatorilor noștri să fie făcute în siguranță și sper să fie și cât mai puține”- Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

„Cu aceste autospeciale vom interveni în zona montană pe un areal destul de important – masivul Iezer-Păpușa, jumătate din Piatra Craiului, masivul Leaota și sud-estul Făgărașului. Această autospecială este vitală pentru intervențiile în zona montană și în zone greu accesibile. Avem de acoperit suprafețe foarte mari de drumuri forestiere și de drumuri greu accesibile pentru a ajunge la victime. Cu aceste autospeciale, accesul până la victime și evacuarea acestora vor fi mai facile” – Mihai Enache, șef formație Salvamont Câmpulung.

Cele dou ansambluri au venit complet utilate – girofar, proiectoare reglabile, dotate cu targă specială, set de atele, defibrilator, tot ceea ce înseamnă primul ajutor calificat. Scaunele din spate se rabatează și există un sistem pe care se poate prinde acea targă astfel încât accidentatul să poată fi transportat până la ambulanță. „Am luptat aproape opt ani pentru a primi acest drept de a folosi girofarul pentru că, de multe ori, în intervențiile noastre, eram blocați în trafic de șoferii care nu ne acordau prioritate, deși eram în drum spre cazuri urgente. Aceste girofaruri urmează să fie montate și pe celelalte autoturisme ale Salvamont Argeș” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.

De subliniat că remorca de transport câini este o inițiativă a Salvamont Argeș.
„Ideea acestui proiect a venit în 2016 din partea DSU. Încă de atunci am propus ca măcar o parte dintre autospecialele să fie dotate și remorci pentru transport câini. Acest lucru a fost acceptat și, deși propusesem doar 10 mașini, toate autospecialele au primit acest dotări. Este foarte bine pentru că între timp au apărut foarte multe unități canine în țară. Sunt 26 de câini operaționali în 14 județe din țară și am aflat că, după ce au fost primite aceste dotări, Salvamont Maramureș și Caraş-Severin și-au achiziționat și ei câini utilitari și vor veni la stagiile de practică din Argeș” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Iluminat Public de nivel european la Mioveni

Iluminat Public de nivel european la Mioveni Peste 1.300 de corpuri de iluminat existente în Mioveni vor fi înlocuite cu unele noi, cu un consum redus de energie electrică, echipate cu modul de telegestiune, sistem ce permite ca fiecare lampă să poată fi monitorizată separat și care poate gestiona în parametri optimi rețeaua de iluminat […]

Citește mai mult...

Sens unic de circulație instituit în cartierul Prundu

Sens unic de circulație instituit în cartierul Prundu În data de 21.02.2024, Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, a instituit sens unic de circulație pe aleea carosabilă dintre blocurile B8 și B9, care continuă între blocurile B7 și B9 din cartierul Prundu, cu circulație dinspre strada Horia Cloșca și Crișan. Mai exact, sensul unic […]

Citește mai mult...

Noi investiții la Muzeul Județean Argeș

La Muzeul Județean, Consiliul Județean Argeș va implementa alte două proiecte pentru reamenajarea curții interioare și pentru punerea în valoare a ruinelor Schitului Buliga, aflate în spatele clădirii, a anunțat Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș. Însoțit de Sorin Ivașcu, directorul executiv al Direcţiei Strategii, Sinteze, Proiecte cu Finanţare Internaţională și de Cornel Popescu, managerul […]

Citește mai mult...
TRAFIC