Când vin alocațiile copiilor în septembrie 2025

n România, copiii cu vârsta de până la 18 ani, care au reședința legală la noi în țară, primesc lunar alocație de stat. Părinții pot încasa banii prin două metode. Una dintre ele se referă la plata pe card bancar. Data stabilită pentru virarea sumelor este 8, însă trebuie să fie o zi lucrătoare. De asemenea, românii mai au posibilitatea de a primi suma prin mandat poștal. Livrarea are loc în funcție de infrastructura Poștei Române și zona de domiciliu a beneficiarului, iar finalizarea se face până la mijlocul lunii.
În calendarul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), a fost stabilită data de 8 pentru virarea alocațiilor. Dacă ziua cade în weekend, plata este amânată pentru o zi lucrătoare. Ei bine, nu este și cazul lunii septembrie.

Data de 8 septembrie 2025 este luni. Fiind o zi lucrătoare, sumele vor fi virate pe card, conform precedentului stabilit în calendar. Așadar, părinții pot răsufla ușurați pentru că nu sunt anticipate întârzieri în această lună.
Suma primită diferă în funcție de vârsta copiilor sau dacă dețin un certificat de handicap. În 2025, valoarea alocațiilor a rămas nemodificată, conform prevederilor legale (OUG 156/2024). Iată câți bani încasează părinții lunar pentru micuții lor:

719 lei/lună pentru copiii de până la 2 ani (sau până la 3 ani pentru cei cu handicap);
292 de lei/lună pentru copiii între 2 și 18 ani (inclusiv tinerii peste 18 ani învățând în sistem liceal sau profesional);
719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârste între 3 și 18 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spitalul Orășenesc Mioveni face angajări

Spitalul Orășenesc Mioveni organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de biolog principal, în specialitatea biochimie medicală, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale. Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Dosarele de înscriere se depun în perioada 15–28 octombrie 2026, la biroul RUNOS al spitalului, situat pe Bulevardul Dacia nr. 131A. Termenul-limită este 28 […]

Citește mai mult...

Florin Pană lansează albumul „De dor, din acordeon” la Centrul „Doina Argeșului”

Acordeonistul Florin Pană își lansează albumul „De dor, din acordeon” marți, 27 octombrie 2026, de la ora 19:00, în sala „Vasile Veselovski” a Centrului „Doina Argeșului”. Prin acest album, interpretul aduce în atenția publicului acordeonul și sonoritățile sale, într-un proiect muzical care pune în prim-plan dorul și tradițiile românești. La lansare, Florin Pană va susține […]

Citește mai mult...

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...