Când intră banii pe cardul de energie pentru plata facturilor pentru întreținere

Baniiii

Când intră banii pe cardul de energie pentru plata facturilor pentru întreținere
Românii care trebuie să primească ajutorul de la stat pentru plata facturilor pentru întreținere vor primi primele carduri la 1 februarie. Ce documente sunt necesare.

„Noi ne-am propus să finanțăm, să sprijinim cheltuiala care este cea mai mare în totalul costurilor pe fiecare locatar, care este cea cu căldura. Am spus că la oficiile poștale sau la poștaș, fiecare beneficiar se prezintă cu 3 documente.

Este vorba despre cartea de identitate, este vorba despre cardul de energie și facturile doveditoare. În lipsa acestei facturi, pentru că asociația de proprietari nu emite factură către locatari, ci afișează doar tabelul cu cheltuielile lunare, ar trebui să găsim acest document care să vină în sprijinul persoanelor vârstnice, prin care să facă dovada datoriei. Ca să îți plătești încălzirea la bloc trebuie să îți ridici acest certificat, această adeverință, ca să fie pe înțelesul tuturor, de la administrator, de la asociația de proprietar”, a explicat Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene la Antena 3 CNN.

“Începând cu data de 16 ianuarie asociațiile de proprietari vor primi înștiințare cu metodologia de utilizare a acestui certificat de validare a datoriei.

Pe 1 februarie începe distribuirea cardului de energie prin serviciile Poștei Române și cu data de 1 martie se pot utiliza acești bani.

Cei care nu se pot deplasa pot da împuterniciri către apropiați. Împuternicirea o dă de mână ca să se elibereze acest certificat de validare a datoriei. Și administratorul de bloc scrie în ordonanță că poate aceste certificate, inclusiv pe bază de împuternicire, să le elibereze”, a adăugat Boloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL VĂ OFERĂ URMĂTOARELE SERVICII

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL, SOCIETATE LICENȚIATĂ DE PAZĂ, OFERĂ SERVICII PROFESIONALE DE PROTECȚIE ȘI GARDĂ, PAZA OBIECTIVELOR, BUNURILOR ȘI VALORILOR. NE GĂSIȚI LA ADRESA: PITEȘTI, STR. CALEA DRĂGĂȘANI, NR 8

Citește mai mult...

Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România!

Cristian Gentea a anunțat, pe rețelele de socializare, că Piteștiul are cel mai mare ceas floral din România. De miercuri dimineață, vă puteți potrivi ceasul după ceasul floral de pe IC Brătianu. Edilul spune că noul obiectiv este menit să devină un punct de referință pentru oraș, asemenea celebrului „La Ceas” din Trivale, loc care, […]

Citește mai mult...

Construcțiile fără autorizație ar putea intra în legalitate prin „autorizația de regularizare”

Cei care sau construit fără autorizație de construire sau fără să respecte autorizația de construire pot obține o ”autorizație de regularizare”, în condițiile stabilite de Codul Urbanismului, lege votată de Parlament și care urmează să fie promulgată de Președinte. Timp de un an de la intrarea în vigoare a Codului Urbanismului va putea fi autorizată […]

Citește mai mult...