Bărbat reținut pentru violență domestică

Bărbat reținut pentru violență domestică

În ziua de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați de către o femeie din Bascov cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, ar fi fost agresată de soțul său, în timp ce se aflau la domiciliu.

În urma parcurgerii procedurii specifice cazurilor de violență domestică, conform Legii 217/2003, polițiștii au emis un Ordin de protecție provizoriu, fără măsura monitorizării electronice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În ziua de 3 februarie, în baza mandatului de aducere emis, polițiștii l-au condus la sediul poliției pe bărbatul în cauză, de 49 de ani, din Bascov, cu antecedente penale.

Ca urmare a probatoriului administrat, după parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului.

Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și dispunerii măsurilor legale.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

seceta

APIA acordă peste 155 de milioane de lei fermierilor afectați de secetă

APIA acordă peste 155 de milioane de lei fermierilor afectați de secetă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat deschiderea perioadei de depunere a cererilor pentru acordarea unui sprijin financiar de urgență fermierilor ale căror culturi au fost afectate de seceta din 2025. Producătorii agricoli pot solicita despăgubirile în perioada 12 octombrie […]

Citește mai mult...

Liberalii din Mioveni, prezenți la fotografii. Dar unde sunt rezultatele?

Sărbătoarea Recoltei, desfășurată în acest weekend în orașul Mioveni, i-a oferit lui Dragoș Predescu un nou prilej de declarații politice. Liberalul a vorbit despre viitorul uzinei Dacia, problemele producătorilor locali și transportul județean, iar la final a ținut să mulțumească organizației PNL Mioveni pentru implicare și pentru atenția acordată problemelor cetățenilor. Dar pentru ce anume […]

Citește mai mult...

SC Apă Canal 2000 SA: Circulație închisă pe strada Smârdan pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente

Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștință că în perioada 13.10.- 28.12.2026 circulația rutieră va fi închisă pe strada Smârdan din municipiul Pitești, pe porțiunea cuprinsă între Calea Craiovei și Piața Smârdan. Restricția este necesară pentru execuția de lucrări în cadrul obiectivului de investiții „Înlocuire conductă OL DN 150 mm, Calea Craiovei – str. […]

Citește mai mult...