Autoritățile locale din Pitești au intervenit într-un caz grav de acumulare a deșeurilor pe strada Traian

Autoritățile locale din Pitești au intervenit într-un caz grav de acumulare a deșeurilor pe strada Traian

Poliția Locală Pitești, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială (DAS) și Administrația Domeniului Public (ADP), a desfășurat astăzi o acțiune comună de urgență într-un bloc de garsoniere situat pe strada Traian, ca urmare a unei sesizări privind existența unui focar sever de insalubritate.

Intervenția a fost declanșată în urma unei solicitări oficiale formulate de asociația de proprietari a imobilului, care a semnalat acumularea unei cantități foarte mari de deșeuri într-o locuință aflată la parterul blocului. Situația genera disconfort major pentru locatari, prin mirosul persistent și condițiile improprii de igienă, existând totodată riscul apariției unor probleme de sănătate publică.

La fața locului, reprezentanții instituțiilor implicate au purtat discuții cu proprietarul locuinței, acesta exprimându-și acordul scris pentru accesul echipelor de intervenție și desfășurarea operațiunilor de salubrizare.

Echipele Administrației Domeniului Public Pitești au intervenit prompt pentru evacuarea deșeurilor acumulate și igienizarea spațiului, în vederea eliminării riscurilor sanitare și restabilirii unui climat normal pentru locatarii imobilului.

Totodată, având în vedere starea de vulnerabilitate identificată, persoana în cauză a fost preluată cu sprijinul echipajelor specializate și transportată la Secția de Psihiatrie din Pitești, unde beneficiază de evaluare și asistență medicală de specialitate.

Protejarea sănătății și siguranței cetățenilor reprezintă o prioritate pentru administrația locală. Prin colaborarea eficientă dintre instituțiile implicate și cu sprijinul asociației de proprietari, a fost eliminată o situație cu impact major asupra comunității, fiind facilitat totodată accesul unei persoane vulnerabile la sprijin medical de specialitate.

Primăria Municipiului Pitești își reafirmă angajamentul de a interveni prompt și responsabil în toate situațiile care pot afecta sănătatea publică, confortul urban și siguranța comunității, prin colaborarea permanentă dintre instituțiile locale și cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Din toamnă, șoferii riscă suspendarea permisului dacă nu își plătesc amenzile rutiere. Noile norme au fost publicate

Din toamnă, șoferii riscă suspendarea permisului dacă nu își plătesc amenzile rutiere. Noile norme au fost publicate Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal riscă, din această toamnă, suspendarea dreptului de a conduce. Măsura este prevăzută de OUG nr. 7/2026, iar Guvernul a publicat deja […]

Citește mai mult...

Atenționări Cod galben de vreme instabilă în aproape jumătate din țară, miercuri și joi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabile miercuri și joi, în aproape jumătate din țară. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, 15 iulie, între orele 12:00 – 23:00, în zona montană, în Maramureș, în nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei […]

Citește mai mult...

Master gratuit pentru tinerii din Mioveni! O nouă sesiune de înscriere!

Începând de joi, 16 iulie 2026, se deschide platforma de înscriere pentru sesiunea a III-a de admitere la programul de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică. Din cele 30 de locuri finanțate de la bugetul de stat, […]

Citește mai mult...