Aproape 5 milioane de lei pentru îngrijirea vârstnicilor din Pitești. Cristian Gentea: „Vești bune pentru Pitești!”

Aproape 5 milioane de lei pentru îngrijirea vârstnicilor din Pitești. Cristian Gentea: „Vești bune pentru Pitești!”

Municipiul Pitești obține o nouă finanțare europeană destinată sprijinirii persoanelor vârstnice. Primarul Cristian Gentea a anunțat că Direcția de Asistență Socială a câștigat un proiect în valoare de aproape 5 milioane de lei prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

Proiectul, intitulat „Hearts at Home”, beneficiază de o finanțare totală de 4.964.087,03 lei, obținută prin ADR Sud-Muntenia, și are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.

Potrivit edilului, 106 seniori din Pitești vor beneficia de servicii esențiale, precum ajutor la menaj, efectuarea cumpărăturilor, însoțire și reprezentare în relația cu instituțiile publice, precum și transport și sprijin pentru deplasările la medic prin intermediul unei unități mobile.

Un alt avantaj important al proiectului este contribuția redusă a administrației locale. Bugetul municipiului va acoperi doar 1% din valoarea investiției, restul fondurilor fiind asigurate din surse nerambursabile.

„Îi felicit pe colegii din cadrul Direcției de Asistență Socială pentru atragerea acestei finanțări. Vom fi atenți să beneficiem de orice resursă externă pentru proiectele Piteștiului”, a transmis primarul Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primar Cristian Gentea: „Am recepționat ultimul lot de lucrări din proiectul de extindere a sistemului de management integrat al traficului din Pitești!”

Municipiul Pitești a recepționat lucrările aferente proiectului „Extindere sistem de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video, inclusiv pentru transportul public de călători din municipiul Pitești”, investiție care contribuie la creșterea siguranței rutiere, optimizarea fluxurilor de trafic și dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitatea electrică. Contractul de proiectare și lucrări, încheiat cu ALTIMATE S.A., a avut […]

Citește mai mult...

Apă Canal 2000 SA: Monitorizarea operațională a calității apei distribuite populației în municipiul Pitești și comunele limitrofe

APĂ CANAL 200 SA, precizări în situația apei potabile distribuită în Pitești și comunele alimentate din Lacul de acumulare Budeasa. „Ținând cont de modificările calității apei brute destinate potabilizării din acumularea Budeasa, prin creșterea conținutului de mangan peste limitele admise și scăderea concentrației oxigenului liber dizolvat și având în vedere ședința din 12.08.2026 desfășurată în […]

Citește mai mult...

Pe Dragoș Predescu l-au lovit “fenomenele naturale”

Subprefectul Dragoș Predescu are și el ocazia să “își justifice” salariu pe o săptămână. O problemă a apei din Pitești și zonele limitrofe îl face și pe Dragoș Predescu să pară ca are activitate. După ce societatea de apă a sesizat Administrația Bazinală de Apă Arges-vedea ca apa care intră în stație are o cantitate […]

Citește mai mult...