ANAF, controale la nunți și cumetrii.

ANAF continuă verificările în domeniul serviciilor pentru evenimente, vizând societățile care nu declară transparent veniturile generate

Campania de prevenție a ANAF a crescut gradul de conformare voluntarã în rândul contribuabililor care desfãșoarã activitãți de organizare de evenimente.

„În urma mesajului public transmis de ANAF prin campania naționalã de colectare de date privind contractele încheiate pentru perioada iunie – decembrie 2025, un număr important de societãți care dețin saloane de evenimente s-au conformat voluntar, declarând corect si transparent veniturile și obligațiile fiscale. Apreciem pe aceastã cale contribuabilii care au înțeles sã se conformeze voluntar prevederilor legale.

În perioada iunie – septembrie 2025, la bugetul de stat, sumele declarate au fost mai mari cu 16,10%, impozitul pe profit declarat a crescut cu 19,68%, iar impozitul pe venit cu 19,61%. TVA-ul declarat a înregistrat o creștere de 20,32% comparativ cu anul precedent.
Aceste cifre confirmã cã o parte semnificativã a contribuabililor din acest domeniu a optat pentru conformare voluntarã, înțelegând importanța fiscalizãrii corecte a veniturilor din activitatea de organizare de evenimente.

Activitatea principalilor organizatori de evenimente festive și corporative este monitorizatã constant de cãtre Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã, în acest sens fiind valorificate informațiile furnizate de sistemele informatice RO e-Factura și RO e-case de marcat, dar și informațiile disponibile din surse publice. Analizele astfel realizate au evidențiat discrepanțe între estimatul fluxurilor financiare generate prin activitatea de organizare de evenimente și veniturile declarate, indicând un nivel scãzut de conformare în anumite cazuri” a transmis instituția.

În contextul celor de mai sus, ANAF, prin Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã, va continua controalele în acest domeniu de activitate, începând cu 10 noiembrie, fiind vizați peste 80 de contribuabili, care nu au înțeles sã se conformeze voluntar și sã respecte prevederile legale.

Obiectivele controalelor vor viza:

emiterea documentelor justificative pentru sumele încasate;
îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente personalului implicat în organizarea evenimentelor.
„Evidențiem cã acele societãți care nu se conformeazã în termen vor suporta consecințele fiscale prevãzute de lege. În acelasi timp, contribuabilii corecți vor beneficia de un tratament fiscal echitabil și predictibil, inclusiv prin acest tip de campanii de prevenție” mai transmite ANAF.

ANAF precizeazã cã acțiunile de verificare nu vor afecta desfãșurarea evenimentelor festive și nu îi vor viza pe participanții acestora. Controalele vor fi efectuate exclusiv în afara intervalului orar alocat evenimentelor respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...

Cercetări privind persoană decedată în Pitești

Cercetări privind persoană decedată în Pitești La data de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la o persoană decedată, într-un imobil situat în municipiul Pitești Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj medical, însă din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul […]

Citește mai mult...