Alina Gorghiu, sfidare la adresa creștinilor din Mihăești! Le-a cuvântat în timpul slujbei, în biserică!

Alina Gorghiu, sfidare la adresa creștinilor din Mihăești! Le-a cuvântat în timpul slujbei, în biserică!

În ziua marii sărbători a Floriilor creștinii ortodocși au mers astăzi la biserică, așa cum se face din străbuni. La Mihăești, însă, oamenii au asistat oripilați cum Alina Gorghiu, ministra Justiției și lideră a PNL Argeș, împreună cu Radu Perianu, candidatul PNL la șefia CJ Argeș, au întrerupt slujba într-o biserică din Mihăești pentru a se adresa din fața Altarului mulțimii. Putem înțelege că este campanie electorală și vrei să te vadă lumea drept credincios. Putem înțelege că încerci să te faci vizibil în comunitate. Dar în ruptul capului nu se poate accepta să ia cuvântul în sfânta Biserică altcineva decât preotul, cel uns cu har de la Dumenezeu! Și Alina Gorghiu, dar și Radu Perianu, s-au adresat ÎN BISERICĂ mulțimii de credincioși care cu siguranță veniseră nu să îi audă pe ei, ci sfânta liturghie. Veniseră să încerce purificarea spirituală, nu să se încarce de mesaje cu substrat politici ale unor oameni care se vede că nu au teamă nici de cele sfinte! Chit că la Mihăești candidează un preot pentru PNL, așa ceva pur și simplu nu se face! Alina Gorghiu și Radu Perianu au întrecut orice limită într-o zi de mare sărbătoare în care politica ar trebui să se facă oriunde altundeva, dar nu în Biserică! I-am văzut de multe ori pe liderii PSD Argeș intrând în biserici din întreg județul. Dar niciodată – NICIODATĂ! – nu i-am auzit să țină cuvântări în sfintele lăcașuri de cult și să întrerupă slujba! Smeriți, așa cum le stă bine bunilor creștini, au ascultat Cuvântul Domnului în Biserică, apoi și-au văzut de treabă. Asta e marea diferență liberalii Alinei Gorghiu care iau numele Domnului în derâdere prin ceeea ce fac și social-democrații argeșeni cu frică și dragoste de Dumnezeu și de oameni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 19:00, sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui piesa de teatru „Aventuri pe contrasens”, în regia lui Dan Tudor, o comedie fantezistă, plină de întâmplări neașteptate, răsturnări de situație și momente savuroase, care promite publicului o seară de […]

Citește mai mult...

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul temporar-descoperit amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va desfășura ședințe de tragere cu armament de infanterie. Activitățile vor avea loc în zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 […]

Citește mai mult...

Dragoș Predescu cerea demisii la CJ Argeș, dar nu se grăbește să plece de la Prefectură

În timp ce prefecți și subprefecți liberali din țară și-au depus demisiile la solicitarea conducerii PNL, în Argeș, Dragoș Predescu a ales să rămână în funcție. Mai mult, după eliberarea din funcție a prefectului Darius-Sebastian Nedelcu, acesta exercită temporar și atribuțiile de conducere ale instituției. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Dragoș Predescu […]

Citește mai mult...