Aleșii locali care ocupă funcții la stat nu vor mai fi incompatibili

camera deputatilor1

Camera Deputaților a modificat legea astfel încât consilierii locali și județeni care sunt angajați la stat să nu fie declarați incompatibili. Propunerea a venit de la PSD, UDMR și unii liberali, imediat după ce aleșii din teritoriu au reclamat că și-ar putea pierde funcțiile. Legea merge acum la Senat.

Proiectul a trecut de Camera Deputaților cu 187 de voturi „pentru”, în timp ce 36 de deputați au votat împotriva, iar 59 s-au abținut. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să treacă și de votul final al Senatului.

Modificările au fost propuse pe repede-înainte de PSD și UDMR, după ce aleșii locali și-au dat seama că, din cauza unei legi care a fost adoptată la finalul lunii trecute, administrația locală putea rămâne fără oameni. Blocajul a apărut din cauza Legii 165/2026, care modifică Codul Administrativ și prevede că angajații la stat nu pot fi, în același timp, și consilieri locali sau județeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...