A murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

A murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

În după-amiaza zilei de 25 august a.c., în jurul orei 18:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe un teren extravilan, într-o zonă împădurită din localitate, un bărbat s-ar fi răsturnat cu tractorul.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 56 de ani, din localitate, care transporta, cu un tractor, proprietate personală, o cantitate de lemne și, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, s-a răsturnat și a fost prins sub tractor.

Din păcate, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, bărbatul a fost declarat decedat.

Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Spitalul Orășenesc Mioveni face angajări

Spitalul Orășenesc Mioveni organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de biolog principal, în specialitatea biochimie medicală, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale. Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Dosarele de înscriere se depun în perioada 15–28 octombrie 2026, la biroul RUNOS al spitalului, situat pe Bulevardul Dacia nr. 131A. Termenul-limită este 28 […]

Citește mai mult...

Florin Pană lansează albumul „De dor, din acordeon” la Centrul „Doina Argeșului”

Acordeonistul Florin Pană își lansează albumul „De dor, din acordeon” marți, 27 octombrie 2026, de la ora 19:00, în sala „Vasile Veselovski” a Centrului „Doina Argeșului”. Prin acest album, interpretul aduce în atenția publicului acordeonul și sonoritățile sale, într-un proiect muzical care pune în prim-plan dorul și tradițiile românești. La lansare, Florin Pană va susține […]

Citește mai mult...

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...