Adrian Bughiu: PSD trebuie să decidă – guvernare sau opoziție, în funcție de votul moțiunii

Adrian Bughiu: PSD trebuie să decidă – guvernare sau opoziție, în funcție de votul moțiunii

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, a declarat că momentul moțiunii de cenzură reprezintă un test politic esențial pentru actuala guvernare, subliniind că astfel de proceduri sunt firești într-o democrație europeană.

Reprezentantul Partidul Social Democrat a criticat faptul că PSD nu a revendicat funcția de premier în momentul formării majorității, în ciuda scorului electoral obținut.

„Dacă Guvernul condus de Ilie Bolojan pierde sprijinul politic, trebuie format un nou executiv. Dacă nu, PSD ar trebui să intre în opoziție”, a punctat Bughiu.

Acesta a acuzat actuala guvernare de rezultate economice slabe, de favorizarea unor interese politice și de lipsă de performanță administrativă, susținând că efectele sunt resimțite atât de mediul de afaceri, cât și de populație.

În ceea ce privește județul Argeș, liderul social-democrat a afirmat că dezvoltarea nu va fi afectată de eventuale schimbări politice la nivel central, deoarece proiectele majore sunt deja într-un stadiu avansat de implementare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...