Când vin alocațiile copiilor în septembrie 2025

n România, copiii cu vârsta de până la 18 ani, care au reședința legală la noi în țară, primesc lunar alocație de stat. Părinții pot încasa banii prin două metode. Una dintre ele se referă la plata pe card bancar. Data stabilită pentru virarea sumelor este 8, însă trebuie să fie o zi lucrătoare. De asemenea, românii mai au posibilitatea de a primi suma prin mandat poștal. Livrarea are loc în funcție de infrastructura Poștei Române și zona de domiciliu a beneficiarului, iar finalizarea se face până la mijlocul lunii.
În calendarul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), a fost stabilită data de 8 pentru virarea alocațiilor. Dacă ziua cade în weekend, plata este amânată pentru o zi lucrătoare. Ei bine, nu este și cazul lunii septembrie.

Data de 8 septembrie 2025 este luni. Fiind o zi lucrătoare, sumele vor fi virate pe card, conform precedentului stabilit în calendar. Așadar, părinții pot răsufla ușurați pentru că nu sunt anticipate întârzieri în această lună.
Suma primită diferă în funcție de vârsta copiilor sau dacă dețin un certificat de handicap. În 2025, valoarea alocațiilor a rămas nemodificată, conform prevederilor legale (OUG 156/2024). Iată câți bani încasează părinții lunar pentru micuții lor:

719 lei/lună pentru copiii de până la 2 ani (sau până la 3 ani pentru cei cu handicap);
292 de lei/lună pentru copiii între 2 și 18 ani (inclusiv tinerii peste 18 ani învățând în sistem liceal sau profesional);
719 lei/lună pentru copiii cu handicap cu vârste între 3 și 18 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Un nou drum județean intră în modernizare, la Vulturești!

Un nou drum județean intră în modernizare, la Vulturești! Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a semnat astăzi documentele de predare a amplasamentului pentru lucrările de modernizare a DJ 739 Bârzești (DN 73D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, în comuna Vulturești. Investiția vizează modernizarea unui sector de 2 kilometri de drum, aflat atât în […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiști în urma cercetărilor pentru loviri sau alte violențe

Reținut de polițiști în urma cercetărilor pentru loviri sau alte violențe Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar în urma administrării probatoriului au dispus reținerea unui minor de 17 ani. […]

Citește mai mult...

Micropiața Traian a fost reabilitată și modernizată!

Micropiața Traian a fost reabilitată și modernizată! Piteștiul are, de acum, o micropiață modernă, funcțională și adaptată cerințelor actuale: lucrările de reabilitare a Micropieței Traian au fost finalizate, iar astăzi a avut loc recepția investiției. Aceasta a avut o valoare de 3.080.800 de lei fără TVA, respectiv 3.606.652 de lei cu TVA, iar lucrările au […]

Citește mai mult...