Simona Bucura-Oprescu: Muncim în Comisia de administrație pentru legi mai bune!

Deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu a făcut azi o trecere în revistă a proiectelor de acte normative care au devenit lege și care au fost în lucru la Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților al cărei președinte este.

„Munca noastră!

Acestea sunt proiectele care au devenit legi și care au fost publicate în Monitorul Oficial în 2023. Aici se regăsește atât #munca mea, cât și a colegilor din Comisia pentru #administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților.

Îmi doresc să fiți informați despre acestea, iar #legile să fie cât mai utile pentru toți românii!

Aveți mai jos o scurtă descriere a fiecărui act normativ, parcursul parlamentar și conținutul lor

✅Lege privind „eliminarea dosarului cu șină” – se iau astfel măsuri debirocratizare şi simplificare a relaţiei dintre cetăţeni şi instituţiile statului;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19899
✅Lege privind instituirea unor măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor – dă posibilitatea autorităților locale să aloce fonduri mai mari pentru reabilitarea clădirilor monumente istorice;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19709
✅Lege privind unele măsuri pentru turism și tineret;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19771
✅Lege privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii – vizează lucrările de întreţinere periodică şi reparaţiile curente la infrastructura sistemului naţional de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor și obiectivele de investiţii pe terenurile agricole din extravilan;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20139
✅Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2022 pentru modificarea unor acte normative – reglementează acordarea de asistență pentru refugiații din Ucraina în contextul conflictului militar din țara vecină;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20001
✅Lege pentru dedicarea anului 2023 personalităţilor culturale Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20499
✅Lege privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă şi apă uzată finanţate din fonduri europene şi pentru modificarea unor acte normative;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20287
✅Lege pentru instituirea zilei de 3 martie ca „Ziua solidarităţii româno-polone”;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20757
✅Lege privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii – vizează îmbunătățirea și accelerarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transport;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20756
✅Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.156/2020 privind unele măsuri pentru susţinerea dezvoltării teritoriale a localităţilor urbane şi rurale din România cu finanţare din fonduri externe nerambursabile;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18975
✅Lege privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local – vizează construirea, modernizarea, exploatarea şi întreţinerea străzilor, drumurilor, podurilor, viaductelor, a pasajelor rutiere şi pietonale, subterane şi supraterane, a construcţiilor civile şi industriale pentru locuri de agrement;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20576
✅Lege pentru modificarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 – reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești stabilite în baza Legii nr. 544/2004;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20581
✅Lege pentru completarea art.112 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 – permite schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face pentru orice tip de activitate, în primii trei ani calendaristici de la întreruperea activităţii educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al ministrului educaţiei naţionale;
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19214
✅Lege pentru completarea art.38 alin.(1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru modifîcarea art.4 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii – prevede interdicţia pentru agresor – în cazul violenței domestice – de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/ căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia.
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19863„, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Proceduri estetice moderne și premii la aniversarea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești

Clinica dr.Mădălina Iordache din Pitești a sărbătorit pe 31 octombrie doi ani de activitate, printr-un eveniment aniversar în cadrul căruia invitații au avut parte de surprize și de o tombolă cu premii constând în proceduri estetice oferite de clinică. Dr. Mădălina Iordache, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a prezentat o parte dintre […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate […]

Citește mai mult...

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție!

Argeșul are nevoie de prefect. Ioana Făcăleață merită să fie numită în funcție! Guvernul l-a demis pe prefectul susținut de USR, Dragoș Nedelcu, dar a uitat, se pare, să rezolve și problema succesorului. Așa se face că, în loc să avem un prefect nou de la PSD la Argeș, așa cum ar fi normal, îl […]

Citește mai mult...