Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș: Românii merită să fie scutiți de orice control în interiorul Uniunii Europene!

Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș: Românii merită să fie scutiți de orice control în interiorul Uniunii Europene!
Partidul Social Democrat și Partidul Socialiștilor Europeni (PES) au demarat o campanie la nivel național, în paralel cu cea demarată de ceva timp pe plan european, intitulată #RomâniiMerităÎnSchengen, pentru a prelua mesajele românilor și pentru a le transmite decidenților din #UE.
„După atâta timp, după numeroase pregătiri tehnice, ne-am propus să încheiem odată acest dosar al aderării la Spațiul Schengen. Noi credem că românii care călătoresc, cei care muncesc, cât și transportatorii de mărfuri care în prezent sunt nevoiți să piardă timp prețios cu verificările de la granițele statelor membre Schengen, merită să fie scutiți de orice control în interiorul Uniunii Europene. E dreptul nostru de a circula liber și vrem ca el să fie respectat cât mai repede.
„În cadrul campaniei, cetăţenii au posibilitatea să trimită liderilor europeni, prin intermediul cărţilor poştale puse la dispoziţie, mesajele lor de susţinere pentru acest deziderat. Campania îşi propune să strângă peste 40.000 de mesaje de sprijin din partea românilor, după ce un demers anterior, respectiv campania #RomâniaCereÎnSchengen lansată în 2015, a strâns zeci de mii de semnături pentru o petiţie ce a fost depusă la nivelul instituţiilor europene, conducând la o rezoluţie de sprijin din partea Parlamentului European”.”, transmite deputatul Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni

Descinderi în Argeș într-o anchetă DIICOT-FBI privind mașini de lux și bani proveniți din infracțiuni Anchetă de amploare, cu percheziții și în județul Argeș, într-un dosar de criminalitate organizată care vizează presupuse fraude vamale și spălare de bani. Procurorii DIICOT și polițiștii de la combaterea criminalității organizate au desfășurat miercuri, 14 octombrie, o operațiune în […]

Citește mai mult...

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...