Poliția Locală, sancțiuni dure în Pitești

Plecând de la premisa că activitățile comerciale pe raza municipiului Pitești trebuie să se desfășoare cu respectarea prevederilor legale în vigoare, polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești întreprind zilnic acțiuni, în scopul prevenirii și eradicării tuturor faptelor de comerț neautorizat.

Ca urmare a verificărilor, în perioada 24 – 28.03.2025 au fost aplicate un număr de 22 sancțiuni contravenționale, conform actelor normative în vigoare, in valoare totala de 15.300 lei. Totodata, un agent economic (sala de jocuri) de pe raza municipiului a fost sanctionata cu suma de 1.000 lei, conform O.G. nr.99/2000 fiind aplicata măsura complementara de suspendare a activității de alimentație publică (servire băuturi), pentru lipsă autorizație emisă de autoritatea publică locală, în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

In domeniul protectiei mediului si disciplinei in constructii, polițiștii locali din cadrul serviciului au efectuat peste 50 de verificări în perioada menționată fiind aplicate un număr de 15 sancțiuni contravenționale pentru depozitarea deșeurilor menajere în afara platformelor de gunoi, cât și pentru efectuarea de lucrări de construcții, fără a deține autorizație de construire cf. Legii nr.50/1991, respectiv lucrari executate in afara termenului de valabilitate al autorizatiei.

Actiunile au caracter permanent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...