Mioveni: Amenzile contravenționale se pot plăti și ONLINE

Începând cu data de 24 august 2018, intră în vigoare Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, prin care se modifică și se completează Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 Potrivit legii, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Reamintim că plata amenzilor se poate efectua şi cu cardul bancar la adresa www.ghiseul.ro – secțiunea Primăria oraşului Mioveni.

Pentru plăţile efectuate cu carduri prin intermediul ghişeului virtual de plăţi  contribuabilii nu datorează comision.

 Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa taxemioveni@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PSD Argeș: Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii de Muscel!

Echipele PSD Argeș au fost duminică alături de #oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua Comunei, la Corbeni – la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene”, și la Poienarii de Muscel – la Ziua Comunei. “Trei comunități diferite, dar unite de aceleași valori: respectul pentru #tradiții, pentru #identitate […]

Citește mai mult...

Bazinul Olimpic Pitești se redeschide la 1 septembrie!

Bazinul Olimpic Pitești se redeschide la 1 septembrie! Bazinul Olimpic Pitești se redeschide publicului, începând cu data de 1 septembrie 2026, după revizia tehnică și lucrările de întreținere desfășurate pe parcursul întregii luni august. În această perioadă, au fost realizate reviziile tehnice anuale, precum și o serie de lucrări de curățare, igienizare, întreținere și îmbunătățire […]

Citește mai mult...

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” Filarmonica Pitești organizează joi, 27 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, din Parcul Ștrand, concertul simfonic extraordinar „Hollywood in Pitești”, susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijorul Andrei Tudor și solistele Alexandra Căpitănescu, Diana Didi Stănciuleasa și Melisa Hadade. Acestora li […]

Citește mai mult...