Ziua Națională sărbătorită ca în fiecare an la Rociu

Cea mai importantă zi pentru românii de pretutindeni este Ziua Națioanlă a României. Este ziua în care toți românii trebuie să sărbătorească în cinstea celor care și-au dat viața pentru întregirea țării și pentru toți cei care au avut  grijă, de-a lungul timpului, ca teritoriul românesc să nu mai fie știrbit.

În toată țara sunt organizate ceremonialuri militare și religioase, spectacole și mese populare pregătite conform tradiției strămoșești.

 

În comuna argeșeană Rociu manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor debuta cu o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Eroilor din Șerbănești  în semn de recunoștință pentru martirii neamului, se vor oficia slujbe de pomenire a celor care nu se mai află printre noi, dar care au făcut sacrificiul suprem pentru apărarea țării.

Primarul Aurel Bălăşoiu le-a pregătit localinicilor un frumos spectacol dedicat „Zilei Naţionale” . 1 decembrie este într-o zi de duminică, așa că evenimentul va fi organizat vineri 29 noiembrie. Spectacolul va avea loc pe scena Casei de Cultură „Ilie Predescu” din Şerbăneşti. Elevii Şocolii „Gheorghe Mocanu” din localitate vor interpreta mai multe cântece patriotice şi vor recitat poezii cu acelaşi mesaj. Spectacolul va continua cu un recital susţinut de Grupul Vocal Preoţesc „Valea Dâmbovnicului” din care face parte şi primarul Aurel Bălăşoiu. Aşadar toţi locuitorii din comună sunt invitaţi, vineri 29 noiembrie în jurul prânzului, la manifestările prilejuite de „Ziua Naţională”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...