Ziua Mondială a Apei sărbătorită de Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea

Lumea întreagă celebrează la data de 22 martie – Ziua Mondială a Apei. Evenimentele care au loc la nivel mondial sub sloganul “Natură pentru Apă” atrag atenția asupra faptului că societatea modernă este datoare să se inspire din natură, pentru a răspunde problemelor ce privesc calitatea și cantitatea resurselor de apă.

 

 

 „Evenimentele organizate de Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, au în centrul lor informarea publicului și formarea tinerei generații în spiritul protejării și conservării resurselor de apă. Astfel, în luna martie, au fost organizate activități în instituții de învățământ (grădinițe, școli, licee, universități) din județele Argeș, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dâmbovița și municipiul București.

În județul Argeș acțiunile au constat în proiectarea de filme educative, consursuri, expoziții de desene și discuții pe tema apei, iar participanții au fost elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială “Carol I” și Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, Școala Gimnazială nr. 1 Ciofrîngeni, GPP „Aripi Deschise” Pitești, Colegiul Național “Zinca Golescu” și studenții Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică din cadrul Universității din Pitești. Alături de reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea la activități au fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Argeș.  

În data de 28 martie, va avea loc în municipiul Târgoviște, în cadrul Instituției Prefectului Dâmbovița, ședința de lucru a Comitetului de Bazin Argeș – Vedea pe tema Zilei Mondiale a Apei. 

În contextul temei din acest an, la nivel național ca și la nivel global, soluțiile pentru problemele gestionării resurselor de apă sunt căutate în natură:  reconectarea râurilor cu lunca lor inundabilă, realizarea unor zone umede în scopul protejării ecosistemelor acvatice sau a unor poldere menite să preia surplusul de apă. În acest context, Administrația Națională „Apele Române” a elaborat Planul Național de Management actualizat al bazinelor/spațiilor hidrografice, precum și primele Planuri de Management al Riscului la Inundații, în cadrul acestora fiind identificate și planificate măsuri verzi de restaurare a conectivității laterale și a zonelor de retenție naturală a apei, măsuri integrate care vor conduce la atingerea obiectivelor de mediu ale corpurilor de apă, precum și a obiectivelor de prevenire și reducere a riscului la inundații”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...