Ziua internațională de conștientizare a autismului (World Autism Awareness Day) a fost marcată duminică, 2 aprilie şi la Mioveni.
Astfel, Primăria Mioveni, în parteneriat cu Asociaţia „Zâmbeşte şi dăruieşte” şi Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, au organizat evenimentul „Diferiţi, dar împreună”.
Evenimentul a debutat la ora 12 cu un marş de conştientizare în Centrul Civic al oraşului, a continuat cu un concurs de desene pe asfalt şi cu un spectacol caritabil la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia.
Pe scenă au urcat Marius Bălan şi Clubul “FII Artist” din Piteşti, trupa de dans Aristocratique Dance, trupa de dans modern Sweet Angels Dance, Valentin Poenariu, Eduard Ivaşcu, Mara Bratu şi Alexia Niculae.
În urma spectacolului s-au strans 3000 lei, ce vor ajunge la beneficiarii din Mioveni.
Sponsorii evenimentului au fost OMV Mioveni, Generali România şi Bitpress.
Conducerea Primăriei le mulţumeşte tuturor celor implicaţi în realizarea acestui eveniment.
O mașină a lovit balconul unui bloc din Pitești. Pompierii au intervenit la fața locului Un incident rutier mai puțin obișnuit a avut loc în cartierul Exercițiu din Pitești. Un autoturism a lovit balconul unui bloc de pe strada Andrei Mureșan, fiind necesară intervenția pompierilor. Două echipaje au fost mobilizate pentru gestionarea situației și asigurarea […]
Mihai Coteț, cine achită nota de plată a PNL? Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț a început să dea lecții PSD despre guvernare și responsabilitate. Ar fi însă util să privească și în propria ogradă. Poate începe prin a explica de ce românii au ajuns să suporte costurile măsurilor de austeritate promovate de Guvernul condus […]
La Mihăești se fac înscrieri pentru screening GRATUIT pentru cancer pulmonar! Unde: Primăria Mihăești, județul Argeș Când: Vineri, 30 octombrie 2026, 09:00–12:00 Programul se adresează persoanelor de 50–75 de ani, fumători sau foști fumători. Pot fi înscrise doar persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale proiectului, în urma verificării documentelor necesare. Cei interesați trebuie să […]