„Zilele Piteştiului ” – motive de bucurie pentru fiecare piteştean

„Zilele Piteştiului” , sărbătoare dedicată împlinirii a 633 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, au cuprins anul aceste toate tipurile de manifestari pentru toate gusturile. Timp de trei zile, Piteştiul a strălucit prin concursuri, spectacole, concerte , care au cuprins toate categoriile de public, de la cei pasionaţi de fotografie, la cei care iubesc jazz-ul sau muzica clasică şi până la cei care adoră suprizele oferite prin momente gen flash mob.

Oraşul a fost ca o sală de concerte, iar muzica şi veselia au însoţit piteştenii la orice pas. Primăria Piteşti a reuşit să ofere câte un motiv de sărbătoare fiecărui piteştean. Au fost spectacole extraoridinare de jazz, de muzică pop, un concert care însufleţit auditoriul la Filarmonica Piteşti, au fost flash mob uri spre deliciul celor care iubesc surprizele şi animaţia stradală şi au fost premiaţi câştigătorii concursului de fotografie „Piteștiul meu”, ediția a VI-a. Şi pentru că Piteştiul este ocrotit de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ziua lui a fost marcată şi de slujbă religioasă, oficiată de arhimandritul Caliopie, la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Piteşti. Fanii fotbalului piteştean au fost şi ei în atenţia primăriei, care prezentat cupele campionilor.

Primăria Piteşti a reuşit, chiar şi în aceste vremuri marcate de pandemia de Covid 19, să organizeze impecabil şi în siguranţă „Zilele Piteştiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

MIOVENI: ATENȚIE LA SOBE ȘI COȘURILE DE FUM! PREVENIȚI INCENDIILE ÎN SEZONUL RECE!

Odată cu scăderea temperaturilor și utilizarea tot mai frecventă a sistemelor de încălzire, crește riscul producerii incendiilor în locuințe. Primăria orașului Mioveni, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), atrage atenția asupra importanței verificării și întreținerii corespunzătoare a mijloacelor de încălzire, pentru prevenirea situațiilor de urgență. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, respectați […]

Citește mai mult...

Joi, 29 octombrie, ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Pitești. 39 de puncte pe ORDINEA de ZI

Joi, 29 octombrie, de la ora 15:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Pitești. Ședința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești. Proiectele de pe Ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre inițiat de primar privind reglementarea regimului bunurilor rezultate ca urmare a realizării obiectivului de […]

Citește mai mult...

Primăria Coșești pregătește o nouă extindere a rețelei de canalizare

Primăria Coșești pregătește un nou proiect de extindere a rețelei de canalizare pentru care intenționează să solicite finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu. Potrivit primarului Nicolae Pană, documentația a fost pregătită, iar investiția ar urma să continue introducerea conductei pe axul principal al comunei. Realizarea acestui tronson ar permite ulterior extinderea rețelei pe străzile laterale. […]

Citește mai mult...