„Zavaidoc simfonic”, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 noiembrie 2018, de la ora 19.00, la sediul său de la Centrul Multifuncțional, un inedit concert, „Zavaidoc simfonic”. Este un proiect de suflet al Filarmonicii Pitești, ținând cont de faptul că de reușita primei ediții, din 2006, a Festivalului național de muzică veche „Zavaidoc” (pe care l-am organizat trei ani) se leagă și înființarea instituției noastre în 2007. Realizarea muzicală de acum îi aparține concertmaestrului Mădălin Sandu, care a „aranjat” pentru orchestră simfonică o serie de șlagăre ale celebrului interpret piteștean Zavaidoc. În „rolul” lui Zavaidoc l-am invitat pe renumitul solist Constantin Lătărețu, iar „Zaraza” va fi interpretată de o solistă din Pitești, Costinela Toma. La pian: Florin Pană. În program: „Nu te pot uita”, „Să-mi cânți, cobzar”, „Du-mă, acasă, măi tramvai”, „Zaraza”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Pe boltă când apare luna”, „Astăzi e ziua ta”, „Fetițe dulci din București”, „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, „Inima-i un telefon”, „Noapte bună, Mimi”, „Suflet candriu”, „Maria neichi, Marie”, „Mă suii în dealul Cernii”, „de când ne-a aflat mulțimea”, „Hei, murgule, de când te-am luat”, „Dragostea e ca și-o râie”, „Cântecul lui Zavaidoc”. Cântece compuse de Nicolae Kirculescu, Vasile Vasilache, Benjamin Tagle Lara, Ionel Fernic, Ion Vasilescu, Marin Teodorescu-Zavaidoc și orchestrate, pentru orchestră simfonică, de Mădălin Sandu și Ioan Dobrinescu.

Mădălin Sandu s-a născut la Scorniceşti, la 26 iulie 1979, într-o familie de muzicieni. Începe studiul la vioară sub îndrumarea doamnei prof. Iuliana Davidescu şi a tatălui său, Gheorghe Sandu. Absolvă Liceul de Arte Dinu Lipatti din Piteşti în 1998 și, în 2003, Facultatea de Interpretare Instrumentală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa de vioară a prof. Ladislau Csendes. În 2003 ajunge profesor la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Piteşti. Din 1 mai 2007, Mădălin Sandu este concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii Piteşti. În cele 12 stagiuni de până acum, Mădălin Sandu a fost solist în nenumărate rânduri, dar și dirijor, semnând numeroase aranjamente muzicale și inițiind mai multe proiecte muzicale de succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...