Yildiz Entegre- precizări despre tânărul care a suferit un accident de muncă

Compania Yildiz Entergre România regretă accidentul în care a fost implicat unul dintre angajații furnizorului ​Agro Ugur Ferhat SRL, delegat pentru a executa o lucrare de ​montare a instalațiilor​ pe șantierul companiei. În acest moment, reprezentanții Yildiz Entegre România își îndreaptă întreaga atenție către monitorizarea stării de sănătate a tânărului și investigarea condițiilor în care s-a produs accidentul.

Din cercetările făcute la locul accidentului în primele ore de la producerea sa reiese că bărbatul, în vârstă de 19 ani, este angajat cu forme legale al companiei​ Agro Ugur Ferhat SRL. Acesta purta echipamentul prevăzut de lege în condițiile de lucru din acel moment și a fost instruit pentru respectarea normelor de protecție a muncii pe șantier. Condițiile de lucru prevăzute în fișa postului au fost respectate atât de angajator cât și de compania noastră. Înțelegem situația extrem de dureroasă a familiei și suntem deschiși pentru a colabora cu autoritățile pentru rezolvarea cât mai rapidă a cercetarii.

​                „În acest moment, toate gândurile noastre se îndreaptă către tânăr și familia sa, pe care o asigurăm de tot sprijinul nostru. Vom depune toate eforturile pentru a susține recuperarea cât mai rapidă a sănătății tânărului. Facem tot posibilul pentru ca situația în care a fost creat accidentul să fie foarte clară și transparență pentru organele abilitate și colaborăm cu furnizorul pentru a pune la dispoziție documentele necesare” a declarat Valeriu Parvu, Human Resources Manager al Yildiz Entegre România.  ​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM

PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Susținem proiectele care îi ajută pe tineri să își construiască viitorul aici, acasă”

Cristian Gentea: „Susținem proiectele care îi ajută pe tineri să își construiască viitorul aici, acasă” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a participat astăzi la lansarea programului „Cine sunt eu?”, dedicat elevilor din toate liceele din oraș. Prin intermediul unor ateliere și întâlniri cu profesioniști, programul își propune să îi ajute pe liceeni să își descopere […]

Citește mai mult...

OPERAȚIUNI DE DERATIZARE ÎN ORAȘUL MIOVENI, ÎN DATA DE 28 OCTOMBRIE

OPERAȚIUNI DE DERATIZARE ÎN ORAȘUL MIOVENI, ÎN DATA DE 28 OCTOMBRIE Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în data de 28 octombrie 2026, prin operatorul economic Actvet Control SRL, vor fi efectuate operațiuni de deratizare pe domeniul public și privat administrat de U.A.T. orașul Mioveni, pentru combaterea șoarecilor și șobolanilor. Tratamentele vor fi realizate cu […]

Citește mai mult...