Viceprimarul Apostoliceanu: „S-au investit foarte mulți bani pentru calitatea apei”

Ziua Mondială a Apei a fost marcată de societatea Apă Canal 2000 SA Pitești prin mai multe acțiuni. Astăzi, la Muzeul Județean, au fost premiați elevii câștigători la concursul de desene „Protejăm natura, avem grijă de apă!” din cadrul programului educațional Piky (mascota Apă Canal 2000 SA). La eveniment au luat parte și viceprimarul Piteștiului, Sorin Apostoliceanu și inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu. Apostoliceanu l-a felicitat pe directorul societății, Mihail Marinescu, pentru acțiunile în care implică inclusiv elevii, dar și pentru performanțele Apă Canal 2000 SA.

„S-au investit foarte mul’i bani, atât în calitatea apei de la robinet, cât și în cea care se deversează în râul Argeș. Astfel de acțiuni, foarte frumoase, sunt binevenite și ajută la conștientizarea faptului că apa este o resursă limitată”, a declarat viceprimarul Sorin Apostliceanu. 

La festivitatea de la Muzeul Județean au fost premiați elevii câștigători ai concursului de desene, cu dilplome și bani. La concurs au participat 327 de elevi din 40 de unități de învățământ preuniversitar din județ. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...