
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să crească pe DN1 Bucureşti – Braşov, pe sensul de coborâre, ca urmare a numărului mare de autovehicule care se deplasează dinspre staţiunile montane de pe Valea Prahovei spre celelalte regiuni. Astfel, între Predeal şi Buşteni, circulaţia de efectuează în coloană, cu o viteză de deplasare de 20-30 km/h.
În ceea ce priveşte fluenţa pe celelalte artere principale, respectiv Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, Autostrăzile A3 Bucureşti – Ploieşti şi A4 Ovidiu – Agigea şi DN7 Valea Oltului, circulaţia se desfăşoară în condiţiile unor valori normale de trafic.



