Vezi care este bugetul Piteștiului pe 2018! O parte considerabilă, dedicată investițiilor

Proiectul bugetului local al Piteștiului pe 2018 se află în consultare, piteștenii putând depune propuneri și sugestii în această perioadă. Conform proiectului, bugetul va avea venituri totale de 332 milioane lei, deci peste 71 milioane euro. Din acești bani, o sumă considerabilă va fi dedicată investițiilor. Nu mai puțin de 81 milioane lei din bugetul local vor fi folosiți pentru investiții, lucrări noi sau în continuare. Primarul Cornel Ionică se ține astfel de promisiunea făcută piteștenilor, conform căreia în 2018 va exista un buget alocat investițiilor fără precedent. În plus, municipalitatea speră să atragă fonduri guvernamentale pentru realizarea unor obiective importante pentru oraș. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Biserica parohiei Săpata a fost resfințită

Duminică, 18 octombrie 2026, a avut loc slujba de resfințire a bisericii Parohiei Săpata-Bănărești, din Protoieria Pitești, județul Argeș, după ample lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2011–2026. Slujba de resfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. […]

Citește mai mult...

Seminar dedicat Armatei Române la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 12:00, seminarul „Onoare și Patrie – Armata României, simbol al demnității naționale”. La seminar vor participa reprezentanți ai Garnizoanei Pitești, ai Depozitului Central de Arhivă „General Grigore […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești!

Primarul Gheorghe Stancu îi invită pe bascoveni la Focul lui Sumedru: Să păstrăm tradițiile românești! Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, îi invită pe locuitori să participe duminică, 25 octombrie 2026, la Focul lui Sumedru. Sărbătoarea va fi organizată în zona de picnic de pe strada Brăileni, izlaz Aninoasa. Evenimentul va reuni muzica populară, preparatele tradiționale […]

Citește mai mult...