Veste bună pentru Mioveni! Robert Tudorache a semnat actul pentru extinderea rețelei de gaze din Clucereasa!

Cetățenii din Clucereasa vor beneficia, după mai bine de 12 ani de așteptare, de alimentare cu gaze naturale. Președintele ALDE Pitești, secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache, a semnat astăzi actul adițional prin care se va face extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale în cartierul Clucereasa din Mioveni.

”Astăzi am semnat actul adițional al contractului de concesiune a serviciului public privind distribuția gazelor naturale dintre Ministerul Energiei și Distrigaz prin care, de la anul, vor putea începe lucrările de extindere a sistemului de distribuție a gazelor naturale în cartierul Clucereasa.

Știu că este o investiție pentru care administrația din Mioveni s-a chinuit aproape 15 ani să o obțină. Am modificat legislația și, ca urmare a colaborării dintre primarul Ion Georgescu, parlamentarii de Argeș, zona guvernamentală și ministerul Energiei, am reușit să concretizăm această dorință a locuitorilor din zonă. În jur de 200 de gospodării vor putea beneficia de extinderea rețelei de gaze naturale și, la fel de important, zona se va dezvolta pentru că știu că există investitori care își doreau să deschidă puncte de lucru în Clucereasa, însă lipsa alimentării cu gaze reprezenta un mare impediment.

În plus, îmi doresc ca, prin introducerea rețelei de gaze, să se concretizeze și realizarea parcului tehnologic și științific de la Mioveni pentru că Argeșul are nevoie de un astfel de parc care poate aduce plus valoare și diversificare în industria județului. Este, cred, încă o dovadă că eforturile comune ale reprezentanților ALDE și PSD permit investiții și dezvoltarea economică în Argeș și mă bucur că prin semnarea acestui act adițional pot contribui la aceste deziderate”, a precizat secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache, președinte ALDE Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...