Vânzătorii din piețele agroalimentare vor fi obligați să afișeze detalii despre produsele comercializate

Am putea scăpa de capcana pe care ne-o întind comercianții de prin piețe cu privire la proveniența mărfurilor. Cunoaștem cu toții faptul că prin piețele din Argeș sunt mai mulți speculanți decât producători, care pretend că toate produsele ar fi românești. Se schimbă regula jocului din piețe și dacă autoritățile locale nu se dau iar de partea speculanților, am putea știi foarte bine ce și de unde ne luăm produsele

Producătorii agricoli care vând în pieţe vor fi obligaţi să afişeze o etichetă de produs mai detaliată care să conţină, pe lângă preţ, şi alte informaţii, precum data obținerii produsului sau localitatea de origine. Totodată, ei vor trebui să expună la locul de vânzare o copie după atestatul de producător (Legea nr.70/19 martie 2018).

Eticheta de produs va conține obligatoriu următoarele elemente: 

1. Numele și prenumele/ denumirea producătorului;                                    

 2. Denumirea produsului;

 3. Localitatea de origine; 

4. Data obținerii produsului;

 5. Prețul de vânzare

Administratorii piețelor au obligația de a informa autorităţile, pentru verificarea activității de comercializare cu produse agricole, despre faptul că eticheta nu a fost afişată, dacă este cazul, la locul de vânzare de către producătorii agricoli. 

 Atestatul de producător este valabil șapte  ani de la data emiterii și se eliberează, la cerere, persoanelor fizice care optează pentru desfășurarea unei activități economice în sectorul agricol, pe baza datelor din Registrul Agricol.

Atestatului de producător se eliberează de către primar în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, constituite conform legii și organizate la nivel local/zonal/ județean/regional/național, care se înregistrează la primăriile comunelor, orașelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului București și care nominalizează cel puțin un reprezentant în acest scop, sau în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, de către entitățile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condițiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...