Valoarea voucherelor de vacanță emise în iunie- 125 milioane de euro. Bugetarii nu le vor mai primi la anul

Valoarea voucherelor de vacanţă a atins un nivel record în luna iunie 2018, de 125 milioane de euro, de 42 de ori mai mare faţă de cele de 3 milioane euro din iunie 2017, creşterea fiind impulsionată de acordarea acestor beneficii extra-salariale către angajaţii bugetari, informează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). În România, voucherele de vacanţă sunt emise de companiile de tichete valorice Cheque Dejeuner, Edenred şi Sodexo Pass.

De altfel, doar în luna iunie valoarea voucherelor de vacanţă este de 4 ori mai mare decât cea pe întregul an 2017, care a fost de 30 milioane de euro. Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, şi de atunci a fost  restricţionată an de an prin act normativ. Până anul trecut, doar angajaţii din sistemul privat au primit vouchere de vacanţă. Însă, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, şi bugetarii primesc vouchere de vacanţă în limita unui salariu minim pe economie/persoană.

De la 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizării personalului plătit din fonduri publice. Astfel, numărul şi valoarea voucherelor de vacanţă la nivel de ţară vor scădea considerabil.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...