Val de spargeri în Leordeni! Hoții au vrut să prăduiască până și Primăria!

O bandă de hoți a dat mai multe spargeri zilele trecute în comuna argeșeană Leordeni. În noaptea de sâmbătă spre duminică hoții au spart chiar sediul Primăriei, unde au încercat să fure casa de bani. Seiful s-a dovedit însă prea greu, iar hoții l-au abandonat pe holul Primăriei. Aceștia au spart și un notariat și un cabinet medical, din aceeași curte cu Primăria, dar nici acolo nu au găsit ceea ce căutau. Deși au fost surprinși de camerele de supraveghere, hoții sunt greu de identificat, fiindcă au purtat cagule pe față. Aceștia au dat lovitura noaptea trecută la o brutărie și la un depozit de materiale de construcții. Ca și în noptea precedentă, au căutat doar bani, dar nu au avut noroc nici de această dată. Poliția a demarat o anchetă pentru a-i identifica și a-i trage la răspundere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...