Universitatea din Piteşti angajează- laborant debutant (2 posturi)

Universitatea din Piteşti, Județul Argeș organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

  1. laborant debutant S în cadrul Facultăţii de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare
  2. laborant debutant în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică.

 

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

 

• laborant debutant S în cadrui Facultăţii de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare:
studii superioare în domeniul electronic/electric;
cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (franceză/engleză).

• laborant debutant în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică:
pregătirea de bază: studii superioare in domeniul kinetoterapie, biologie, biologie medicală.

! Angajarea se face pe perioadă de probă de 90 zile, conform dispoziţiilor art. 31 din Codul Muncii.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 05 ianuarie 2018, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 12 ianuarie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
  • 18 ianuarie 2018, ora 10:00: proba interviu.

 

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Universității din Piteşti, str. Tg. Din Vale, nr. 1, Județul Argeș, telefon: 0348 453 102/111/125/202/260.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...