În toate țările Uniunii Europene, hipermarketurile sunt situate în afara orașelor astfel încât micile magazine dar și piețele agroalimentare în care ajung micii producători locali să nu fie sufocate de giganții din retail. E o decizie normală și cât se poate de dreaptă căci, străinii știu foarte bine că viața lor este cu atât mai bună cu cât producția autohtonă este bună.
Românii, conform ultimelor studii efectuate privind consumul, nu au înțeles până acum că numai consumând produse autohtone pot spera la un viitor mai bun și prin urmare aleg fie produse ieftine și extrem de periculoase importate de prin diverse țări, fie merg către sectorul exclusivist în care domină mărcile de lux, mărci care nu au nicio componență autohtonă. E evident că nivelul de trai scăzut face ca numărul celor care aleg varianta lux să fie extrem de mic.
În prezent, se află gata de trimis în Parlament, un proiect de lege care vine să facă o oarecare ordine și pe piața de retail din România, țară care a permis hipermarketurilor să sufoce orașele. Proiectul de lege stabilește distanțe clare pentru super și hipermarketuri în funcție de numărul de locuitori și impune în mod clar scoaterea acestor mastodonți comerciali în afara orașelor, așa cum e în toată Europa. Rămâne de văzut dacă parlamentarii români îi reprezintă pe cei care i-au ales sau se vor arăta din nou la fel de slabi ca și până acum, la presiunile pe care marile companii de retail le vor face asupra lor.
Numai în Pitești sunt 3 hipermarketuri care funcționează fix în oraș și peste 10 supermarketuri aflate în aceiași situație. Dacă parlamentarii nu își vor trăda alegătorii, marile companii de retail vor avea la dispoziție 2 ani pentru a părăsi orașele .
„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]
Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]